Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cînd laşi monştrii să crească nestingheriţi

Publicat in Dilema Veche, miercuri 28 martie 2012 ·

De cînd ţin această rubrică, de aproape 12 ani, am scris de nenumărate ori despre mediul toxic pe care-l răspîndesc Ştirile de la ora 17 de la Pro TV. Am atras atenţia asupra efectelor pe care le au asupra publicului, am analizat resorturile lor, am arătat cum se propagă acest format şi la celelalte televiziuni, cum modelul este preluat şi multiplicat.

Ultima dată am scris despre acest subiect acum un an, cînd povesteam şi o discuţie pe care am avut-o la un moment dat cu primul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, Ralu Filip. Am vorbit cu el despre mai multe, şi omul avea soluţii pentru toate lucrurile pe care i le puneam pe tapet. Surpriza mea a fost că, în momentul în care am adus vorba de florilegiul de orori al Ştirilor de la ora 17, Ralu Filip a părut de-a dreptul încurcat. Nu numai că nu avea nici un răspuns, nici o soluţie (măcar pentru protejarea minorilor, treabă din care-şi făcuse un adevărat crez), dar mi s-a părut că nici nu acorda prea mare importanţă pericolului pe care-l constituia, pentru sănătatea morală a publicului, difuzarea unui astfel de produs TV. Nu ştiu care să fi fost motivul atitudinii lui. Aşa cum nu ştiu de ce acest subiect a fost, ani la rînd, total neglijat de CNA.

DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furişIată însă că, acum cîteva zile, Consiliul a descoperit că ştiri de tipul „Tînără ucisă cu toporul“, „Străbunica ucisă în bătaie“, „Violată la 70 de ani“, difuzate după-amiaza, la ore accesibile copiilor, nu sînt chiar în regulă. Cei de la CNA spun că au devenit atenţi la grozăviile reunite sub titlul Ştirile de la ora 17 în urma reclamaţiilor primite. Curios este că acest organism nu s-a autosesizat pînă acum. Asta cu atît mai mult cu cît unii membri se pare că au semnalat această problemă. În şedinţa CNA din 22 martie, în

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 40 minute
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum 19 minute
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 56 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 45 minute
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum o ora
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Delegația României pentru Jocurile Olimpice de la Paris are un nou membru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Chiruță (25 de ani), a obținut calificarea la Paris 2024, după ce s-a impus marți în finala probei de schif simplu din cadrul Regatei de la Lucerna. România va fi reprezentată în capitala Franței de 45 de canotori, totalul tricolorilor” ajungâ

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

28°
mar.

11°/28°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°