Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep repatrierile la Dinamo » Giani Kiriţă ar putea întări defensiva alb-roşie din iarnă

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 4 decembrie 2010 · ·

Kiriţă încearcă să obţină rezilierea contractului cu Bursaspor, iar din ianuarie ar putea reveni în Ştefan cel Mare

În vremuri de criză, Dinamo apelează la juniori sau la jucători trecuţi de prima tinereţe. Ultima idee apărută în Ştefan cel Mare e comeback-ul lui Giani Kiriţă, fotbalist a cărui experienţă ar putea ajuta defensiva ciuruită drastic în acest sezon.

Fundaşul de 33 de ani a ieşit de mult din graţiile antrenorului de la Bursaspor şi încearcă să obţină dezlegarea pentru a deveni jucător liber. Mai are însă de încasat aproximativ 90.000 de euro, sumă importantă la care nu vrea să renunţe. Roş-albii l-ar dori pe Giani încă din ianuarie pentru a face alături de ceilalţi roş-albi pregătirea de iarnă.

Andone l-a cerut pe Kiriţă şi în vară, însă atunci conducerea a venit cu o ofertă refuzată din start de Giani: un salariu lunar de doar 3.000 de euro!

Are iubită fotomodel

Aventura în Turcia a adus schimbări majore şi în viaţa lui Giani Kiriţă. La finalul lui 2007, mijlocaşul a divorţat de soţia sa, Dana, cu care are doi copii, un băieţel, Marco, şi o fetiţă, Roxana. De aproape doi ani de zile, Giani are o nouă iubită, Simina (foto), o tînără care cochetează cu modelingul.

"Giani e jucătorul nostru, a crescut în spiritul lui Dinamo. E un fotbalist care a dat întotdeauna totul pe teren"

Ioan Andone, antrenor Dinamo

57 de minute a jucat Kiriţă pentru Bursaspor în acest sezon. Ultima sa apariţie a fost pe 6 noiembrie, cu Antalyaspor, cînd a fost eliminat în minutul 85

8 meciuri a evoluat Kiriţă pentru Bursaspor în campionatul 2009-2010. A fost de două ori titular şi a intrat în alte şase partide din postura de rezervă

250.000 de euro e contractul anual al lui Kiriţă la Bursaspor

Repatrierile "cîinilor" în ultimii 5 ani

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 33 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 17 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 32 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°