Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinia zilei | Boc anunță fumăritul

Publicat in Libertatea, miercuri 27 aprilie 2011 ·

De regulă, de Sărbători, până şi cei mai demenţi şi mai cinici guvernanţi lasă poporului pe care-l jupuiesc o fărâmă de linişte şi de speranţă. Nu-i cazul echipei Boc, dar şi al altor instituţii de care depinde soarta românilor. De regulă, de Sărbători, până şi cei mai demenţi şi mai cinici guvernanţi lasă poporului pe care-l jupuiesc o fărâmă de linişte şi de speranţă. Nu-i cazul echipei Boc, dar şi al altor instituţii de care depinde soarta românilor.

Chiar de Paşti, au avut grijă să anunţe alte şi alte măgării. Unei populaţii cu veniturile (salarii, pensii, ajutoare) deja dijmuite şi apoi îngheţate, ca şi firmelor puse la pământ printr-o incapacitate incredibilă de a gestiona ţara, de a relansa economia, Guvernul le spune că trebuie ca, în perioada imediat următoare, să se aştepte la “sporiri neprevăzute” de taxe şi impozite, ca şi de preţuri. Cum, adică, “neprevăzute”? A fost şi-n România vreun cataclism? A fost moneda naţională ţinta unor atacuri fără precedent ale speculatorilor financiari? Nici una, nici alta, dar mai e puţin şi se va redescoperi fumăritul fanariot. Atunci, pe ce s-a bazat bălmăjeala lui Boc privind ieşirea din recesiune şi ca şi certa creştere economică? Pe aceeaşi incompetenţă ca mai toate actele guvernării. Dar şi pe o atitudine mult prea pasivă, oricum drapată cu discursuri docte, dinspre BNR. A mai căzut şi alt mit, trecerea la Euro, de la 1 ianuarie 2015. În programul de convergenţă tocmai trimis la UE, Guvernul nici nu mai aminteşte de acest termen, probabil că şi zvonurile privind 2017 sunt simple zvonuri, fără un fundament economic.

Din eşec în eşec, Boc tropăie mai departe pe răbdarea românilor, pe care o crede de gumă. Singura noţiune economică pe care o ştie e “a tăia veniturile populaţiei”, în corelare cu a prădui Bugetul public în folosul propriului partid şi al clientelei. Ba şi al său personal, în ultima vreme bântuin

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe

Mediafax acum o ora
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat sâmbătă dimineaţa în largul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei persoane sunt căutate în continuare.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum 50 minute
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 4 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum 2 ore
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°