Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurs de desene pe asfalt

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 14 iunie 2008 ·

La sfarsitul acestei saptamani, duminica, incepand cu ora 13.00, va avea loc in fata caminului de familisti din strada Decebal cea de-a V-a editie a unui concurs de desene pe asfalt, concurs ce va avea tema " Impreuna in vacanta, in deplina siguranta" si la care vor participa cel putin 60 sau 70 de copii defavorizati social, cu varsta cuprinsa intre 3 si 10 ani. Acest concurs reprezinta o campanie de educare preventiva prin arta a copiilor prescolari si scolari.

In privinta organizatorilor, alaturi de reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi, vor mai participa reprezentanti ai Inspectoratului de Politie Judeteana (IPJ) Iasi, Politia de Proximitate, Inspectoratul Judetean de Jandarmi (IJJ) Iasi, precum si cadre didactice sau parinti. "Premierea si recompensarea copiilor se va face in prezenta asistentei, in capela Mahrama Maicii Domnului din apropiere. Copiii vor primi povete de la fiecare reprezentant din institutiile participante, astfel incat sa stie sa se comporte in diferite situatii de urgenta. Anul trecut au participat 96 de copii care au primit diplome, dulciuri si sucuri, parintii acestora bucurandu-se alaturi de copii pentru initiativa organizatorilor. Anul acesta speram intr-o participare mai ampla", a spus lt.col. Dan Marciuc, purtatorul de cuvant al ISU Iasi.

La sfarsitul acestei saptamani, duminica, incepand cu ora 13.00, va avea loc in fata caminului de familisti din strada Decebal cea de-a V-a editie a unui concurs de desene pe asfalt, concurs ce va avea tema " Impreuna in vacanta, in deplina siguranta" si la care vor participa cel putin 60 sau 70 de copii defavorizati social, cu varsta cuprinsa intre 3 si 10 ani. Acest concurs reprezinta o campanie de educare preventiva prin arta a copiilor prescolari si scolari.

In privinta organizatorilor, alaturi de reprezentantii

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum o ora
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 44 minute
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 4 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum o ora
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea?

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima zi a intervalului valorile termice se vor situa în continuare ușor sub normalul climatologic, în

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

E oficial: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Județele vizate

Ziare.com acum o ora
Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) menționează că Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Astfel, dispozitivele montate de forțele armate ruse ar pune în pericol securitatea și funcționarea optimă a port

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum 2 ore
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 13 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°