Aproximativ 15 maşini au fost implicate, sâmbătă dimineaţă, în cinci accidente pe Autostrada Soarelui, Bucureşti - Cernavodă, soldate cu trei victime, iar traficul rutier pe sensul spre mare se desfăşoară îngreunat, fiind deviat temporar pe rute ocolitoare.
UPDATE 12.03 Slobozia: trafic deviat pe Autostrada Soarelui
UPDATE 10.10 Potrivit reprezentanţilor A2, cel mai grav accident a avut loc la kilometrul 139, fiind implicate patru autoturisme. În urma incidentului, doi copii au fost răniţi uşor şi au primit îngrijiri medicale de la un echipaj de ambulanţă.
UPDATE 09.50Centrul Infotrafic al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să nu se angajeze în depăşiri riscante, amintind că circulaţia în zona Cernavodă este întreruptă din cauza lucrărilor la podul de peste Canalul Dunăre - Marea Neagră.
Traficul se desfăşoară bară la bară în mai multe zone de pe Autostrada Soarelui. La ora transmiterii acestei ştiri, coloanele de maşini pe sensul dinspre Bucureşti spre Cernavodă se întind pe mai mulţi kilometri, iar traficul rutier a fost deviat temporar de la Drajna pe DN 3 A, Drajna - Feteşti, precum şi pe DN 21 până la Slobozia, iar de acolo pe DN 2 A prin Ţăndărei la Feteşti sau prin Ţăndărei spre Hârşova la Constanţa. Traficul pe rutele ocolitoare se desfăşoară de asemenea îngreunat.
Rute ocolitoare:
- A2 Bucureşti - Drajna - DN21 Drajna - Slobozia - DN2A Slobozia - Hârşova - Constanţa(sau, în cazul în care este afectată fluenţa traficului pe Autostrada Soarelui, DN3 Bucureşti - Fundulea - Lehliu Gară - DN3A Lehliu Gară - Drajna - DN21 Drajna - Slobozia - DN2A Slobozia - Hârşova - Constanţa);
- DN2 Bucureşti - Urziceni - DN2A Urziceni - Slobozia - Hârşova - Constanţa;
- A2 Bucureşti - Drajna - DN21 Drajna - Călăraşi - DN3 Călăraşi - Ostrov (traversare cu bacul) - Adamcli