Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO : Marian Oprişan către poliţişti: Vă mulţumesc pentru că în acest judeţ nu există crimă organizată, dar trebuie rezolvată problema actelor de terorism de la Tulnici

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Activitatea poliţiştilor vrânceni a fost una bună în anul 2012, cu mici excepţii. În cadrul şedinţei de bilanţ s-au reamintit şi incendierile de camioane de la Tulnici, fapte care nu au fost soluţionate nici până în prezent.

Şeful administraţiei judeţene, Marian Oprişan, a spus că aceste infracţiuni sunt la limita criminalităţii organizate. În opinia sa, incendierile camioanelor de la Tulnici sunt acte de terorism. „Vă mulţumesc pentru că în acest judeţ nu există crimă organizată. Nu avem clanuri interlope şi aşa trebuie să rămână. De asemenea, vreau să-i mulţumesc domnului prim-procuror Lefter cu care am reuşit să demontăm mitul ajungerii vreunui poliţist, pe criterii politice la conducerea IPJ. Unul dintre meritele importante îl are domnia sa. Revenind la crima organizată, nu ne putem lăuda cu incidentele din comuna Tulnici. În numele cetăţenilor judeţului Vrancea vreau să fac apel către IPJ, către Serviciul Român de Informaţii, către Unitatea de Protecţie Internă, către toate instituţiile implicate şi abilitate în această direcţie să rezolvăm această problemă pentru că domnul prim-procuror spunea că suntem la limita crimei organizate. Eu ca şef al administraţiei publice şi ca politician consider că suntem în faţa unor acte de terorism pentru că a incendia un camion parcat vis-a-vis de o staţie de benzină este inacceptabil. Nu a fost vorba de o reglare de conturi între doi indivizi. Acolo gestul a urmărit ca şi comunitatea să intre în panică”, a precizat Marian Oprişan.

El a mai spus că nimeni nu va avea cuvinte de laudă şi nimeni nu poate tolera această stare de fapt. Autorii acestor infracţiuni de o gravitate ieşită din comun, care nu s-au petrecut pe raza judeţului Vrancea niciodată, de la povestea cu grenada, neelucidată nici până acum, trebuie identificaţi.

Marian Oprişan a amintit şi de situaţia de pe calea ferată.

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 47 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°