În 2006, înainte de a-şi încheia mandatul în România, Jonathan Scheele a emis o judecată memorabilă: „Aveţi o ţară pe care cu cât o cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi mai puţin”.

Parcă niciodată perplexitatea n-a sunat mai ironic. În acelaşi timp, parcă niciodată bobârnacul n-a fost mai lipsit de efect. Pentru acest portret în tuşe fine, omul care a condus cinci ani Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti a muiat pensula în paleta câtorva experienţe edificatoare. Printre altele, domnul Scheele a constatat că absorbţia fondurilor europene poate fi sinonimă cu delapidarea ministerială (vă mai spun astăzi ceva alăturarea numelor Leonardo şi Puwak?) şi a fost înjurat călduros, pe viu şi cu o droaie de martori, de mandarinul pesedist Nicuşor Constantinescu. Jonathan Scheele a părăsit România cu un rictus şi a înţeles de ce spaţiul acesta nu e considerat doar menajerie antropoculturală sau muzeu etnopsihologic, ci şi rezervaţie de pachiderme penale.

Palmaresului naţional în materie de autosabotaj, şi aşa impunător, i s-a mai adăugat o ispravă la începutul acestei luni. Localnicii din Marginea (judeţul Suceava) au reconstruit prin mijloace proprii - investiţie, tehnologie şi mână de lucru - un pod surpat la inundaţiile din 2008, pe un drum care leagă oraşele Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc. Au făcut-o sătui de somnolenţa „factorilor de resort”, care nu binevoiseră să producă altceva decât promisiuni şi amânări. Au lucrat inimos, chiar dacă acurateţea tehnică şi siguranţa în exploatare ar putea fi puse sub semnul întrebării. Durata lucrării? O zi, între 6 şi 7 februarie. Eficienţa? Remarcabilă. Efectele? Altele decât cele scontate. Autorităţile - un termen care semnalează frecvent tocmai lipsa autorităţii - au ameninţat cu acţionarea în instanţă a vinovaţilor. Cine sunt vinovaţii? Cum, cine? Cei care au reclădit podul. Cei care au contrazis neputi