Managerul celui mai mare spital din ţară – Floreasca – povesteşte de ce a ales să fie anestezist, despre pacienţii aflaţi între viaţă şi moarte şi despre cei pe care „i-a scăpat“ dincolo. Între cei 45.000 de bolnavi care trec anual prin Spitalul Floreasca şi cei 1.800 de angajaţi, doctorul Radu Macovei (60 de ani) ajunge şi pe la butoanele de la anestezie. În sala de operaţii ţine în mâini vieţi de oameni. El ştie că şi Dumnezeu asistă la operaţii.
„Adevărul": Cum v-aţi ales specializarea asta?
Radu Macovei: În '77-'79 am început-o ca medic de ţară, cu ciubote-n picioare, în marele judeţ Călăraşi, comuna Ştefan cel Mare. Doi ani am fost medic pediatru. Ploua, trebuia să-ţi iei cizmele, trebuia să vizitezi copiii la domiciliu. Ei, şi m-am cam săturat. Şi am zis „plec din pediatrie". Dacă aş fi făcut chirurgie, ar fi durat cel puţin 10 ani să ajung la o anumită experienţă. Şi-atunci am ales anestezia terapia-intensivă, extraordinar de complexă şi obositoare. Ori o practici cu plăcere şi cu dragoste, ori nu.
Dar de ce anestezie?
Celelalte specializări nu mi-au plăcut. Trebuie să vezi totul dintr-odată şi după aceea să ai satisfacţia de a-l scoate pe două picioare, cu ajutorul colegilor. În Medicină nu-şi au rostul orgoliile, pentru că poţi pierde foarte mulţi pacienţi. Este o mare tâmpenie.
Aţi pierdut şi d-voastră?
Am pierdut, şi acum îi ţin minte. Uneori n-am ştiut de ce. Poate nici acum nu ştiu. Sau am numai o anumită presupunere, într-adevăr. Am găsit motivele, dar după mulţi ani.
Şi ce aţi simţit când s-a întins linia de pe monitor şi a ţiuit continuu?
Nu prea te simţi bine, dar, din fericire, n-am pierdut foarte mulţi. Foarte puţini. 90% mi-au ieşit bine, cu ajutorul colegilor.
Credeţi în Dumnezeu?
Da. Sunt convins că este deasupra mea, altfel n-aş scoate pacie
