Antrenorul alb-roșiilor a indicat că e deranjantă situația provocată de incertitudinea disputării meciului cu Voința Sibiu și a subliniat că echipa sa trebuie să rămână cu garda sus, indiferent de ce se întâmplă. Falub a făcut o paralelă cu un episod asemănător, pe care l-a trăit ca jucător: „Când jucam la FC Național, într-o situație similară, într-o zi de joi eram în drum spre casă. Eram pe autostradă când m-au sunat cei de la club, hai înapoi că sâmbătă jucăm la Pitești. Și i-am bătut cu 5-1. Sper ca lucrurile să se rezolve la adversarii noștri și la noi, să fim conștienți că sunt 3 puncte vitale”.
Aflată într-un moment bun din punct de vedere al formei sportive, UTA s-a văzut nevoită să intre în pauză săptămâna trecută şi Falub n-ar fi dorit sub nicio formă să nu joace. „Pentru noi e o mare problemă. Am stat o etapă, poate a fost un oarecare avantaj, ne-am recuperat din jucători, dar această incertitudine ne face mult rău. Eram în formă bună, pasă pozitivă. Așa, e destul de greu de gestionat momentul, cu toate problemele pe care le avem noi. Dar toate fac parte din fotbalul românesc. i-am simțit pe jucători puțin relaxați, sper să înțeleagă că Sibiul, chiar dacă se prezintă în ultima clipă, nu are nimic de pierdut. Noi, în schimb, putem pierde tot ce am construit până acum, dacă nu suntem focusați pe acest meci. Că au făcut sau nu antrenament, că vin cu prima echipă, sunt lucruri care nu ne interesează”, a opinat Falub.
Antrenorul alb-roșiilor a indicat că e deranjantă situația provocată de incertitudinea disputării meciului cu Voința Sibiu și a subliniat că echipa sa trebuie să rămână cu garda sus, indiferent de ce se întâmplă. Falub a făcut o paralelă cu un episod asemănător, pe care l-a trăit ca jucător: „Când jucam la FC Național, într-o situație similară, într-o zi de joi eram în drum spre casă. Eram pe autostradă când m-au sunat cei de