„Somn uşor, naţiune, vor veni vremuri mai bune. Nani... Nani..."
Frumoasă hartă. Mare, colorată. România, colorată în roşu, galben. Pe alocuri, murdărită de pete portocalii. Pleoapele se închid uşor, uşor... Roşii şi galbenii desfac sticle de şampanie. E noapte de vară, răcoroasă. Şi ţara e a lor. Au peste 50%. Cei care au avut-o stau ascunşi prin vizuini. Îşi mestecă singuri, acum, impertinenţa, infatuarea şi mârlănia cu care au defilat patru ani. Acum, alţii sunt la putere. Eh, urmează patru ani de pauză, timp să cheltuiască ceea ce au furat.
Ţara doarme. E liniştită. A votat. Le-a arătat ea politicienilor! Vot negativ. Vot de ură. Doarme. Şi-l visează pe Mitrele, spânzuratul lui Marin Sorescu, care „de câte ori se certa cu muierea, lua betele şi se ducea în vale, la sălcii, să se spânzure. Să vadă ea, fir'ar a relelor, ce înseamnă el în casa asta... Na!". Şi, ca în poezia olteanului, poporul acesta, cu spânzurătorile lui din patru în patru ani, a ciuntit toate sălciile din ţară.
„Dormi în pace, naţiune, că prezentul nu se pune". E târziu, e noapte. Mâine, te vei trezi. În acelaşi loc. De mii de ani. Cu capul pe mioriţă. Ţi-ai pregătit de cu noapte ploconul pe care trebuie să îl duci la spital pentru ca doctorul să îţi trateze mama bolnavă. Şi cel pentru birocratul de la primărie, care trebuie să îţi dea un nenorocit de act. Şi cel pentru funcţionarul de la... pentru... Lista o avem cu toţii. Completăm în locul punctelor. Între timp, răspundem la telefoanele băncilor, care ne terorizează să ne plătim ratele la casa pe care niciodată nu ne-am permis-o. La maşina pe care niciodată nu ne-am permis-o. La vacanţa pe care niciodată nu ne-am permis-o.
„Somn uşor, naţiune, vor veni vremuri mai bune. Nani... Nani..." Frumoasă hartă. Mare, colorată. România, colorată în roşu, galben. Pe alocuri, murdărită de pete verzi. Pleoapele se închid uşor.
