Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieştenii plătesc 1 milion de euro pentru Cupa României

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 3 iunie 2013 ·

Primăria va achita o sumă colosală pentru că „lupii” au câştigat cel de-al doilea trofeu al ţării Sursa: AGERPRES

Petrolul Ploieşti a câştigat Cupa României după ce a învins, sâmbătă, pe „Arena Naţională”, formaţia CFR Cluj, scor 1-0, graţie unui gol înscris de Jeremy Bokila.

Partida a încheiat sezonul fotbalistic din România, iar prahovenii au pus mâna pe trofeu după o pauză de 18 ani. În 1995, „lupii” învingeau după executarea loviturilor de departajare pe Rapid, la capătul unui meci cu cântec.

„Am luptat ca lupii”

Succesul Petrolului a declanșat nebunia pe „Arena Naţională”, dar şi în oraşul lui I.L. Caragiale, acolo unde străzile s-au umplut de fani entuziaşti. „A venit Cupa României la Ploieşti”, a fost refrenul rostit de suporteri. Bucuros, după ce a câştigat un trofeu cu „lupii”, atacantul Jeremy Bokila a spus că nu se va transfera la o altă echipă, chiar dacă ofertele curg pe adresa sa. „Acum am două săptămâni de concediu, apoi voi vedea ce se întâmplă. Sunt fericit să fiu la Petrolul, pentru că lumea mă iubeşte şi nu văd de ce aş pleca de la Ploieşti. Nici măcar pentru bani, nu contează pentru mine, sunt fericit aici. A fost dificil meciul cu CFR, dar am luptat ca lupii”, a afirmat Bokila.

„Am avut un an senzaţional”

„Trăiesc clipe mari, visam la asta de când jucam pe coclaurile Ligii a III-a. Ne-am realizat un vis. Sunt mândru şi fericit că am ocazia să lucrez la cel mai frumos club din România. Este un nou drum, după ani de chin şi restrişte în ligile inferioare. Cred că am avut un an senzaţional”, a spus şi Cristi Vlad, team-managerul echipei, cel care a condus echipa de pe banca tehnică, în absenţa antrenorului Cosmin Contra, suspendat.

Eugen Trică, tehnicianul CFR-ului, a vorbit despre dezamăgirea provocată de înfrângerea din finală. „Ne doare foarte rău, însă această înfrângere ne va face mult mai puternici pentru vi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°