Lucian Sânmărtean a avut ieri emoţii mai mari decât la orice meci de fotbal. Soţia sa, Maria, căreia i s-a descoperit o tumoră la unul dintre sâni, a mers la un nou consult la Clinica de Oncologie din Cluj. După ce a făcut mai multe teste, medicii le-au redat zâmbetul soţilor Sânmărtean.
Fosta atletă Maria Rus şi soţul ei, Lucian Sânmărtean, au trecut prin momente grele. Zilele trecute, la un control medical, doctorii i-au spus partenerei de viaţă a mijlocaşului că i s-a descoperit o tumoră la unul dintre sâni. Imediat, fotbalistul a anunţat că nu va mai putea pleca alături de lotul naţional în cantonamentul din Antalya, iar ieri, a fost cu soţia sa la Cluj, acolo unde Maria Rus a efectuat noi teste medicale.
Consultul efectuat la Clinica de Oncologie a durat câteva zeci de minute, după care cei doi soţi au răsuflat uşuraţi. Mariei i s-a transmis să stea liniştită pentru că tumora este benignă, iar în acest caz nu pot exista complicaţii. De altfel, doamna Sânmărtean a şi fost operată, iar după 15 minute, viaţa sa a reintrat în normal. "Maria se simte bine, mâine (n.r. azi) vom şi pleca la Bistriţa. Familia şi prietenii s-au speriat foarte tare, dar acum nu mai avem pentru ce să ne temem", a spus Sânmărtean.
Zeci de mesaje de încurajare
Informaţia că soţia lui Sânmărtean ar fi suspectă de cancer la sân a făcut ca zeci de persoane să posteze mesaje de încurajare pentru mijlocaşul Vasluiului.
"La câte ghinioane a avut, era culmea ca Dumnezeu să nu îi arate compasiune", a scris "Spartacus" pe www.prosport.ro. "Chiar dacă sunt dinamovist, avem nevoie de tine pentru a face campionatul mai tensionat. Suntem alături de tine şi de familia ta", a notat şi "Calu".
"Mă rog şi eu pentru familia lui Lucian, să fie bine soţia lui şi să ne vedem la naţională", a scris şi Alin din Timişoara.
Ce este cancerul mamar?
Cancerul mamar