Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADMITERE LICEU 2012 - REZULTATE REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ, afişate pe EDU.RO - Cele mai slabe licee din judeţul DOLJ

Publicat in Gandul, sâmbătă 14 iulie 2012 ·

Mult aşteptatele REZULTATE la ADMITERELICEU2012 au fost afişate pe EDU.RO cu două zile mai devreme decât era stabilit în calendarul admiterii, REPARTIZAREACOMPUTERIZATĂ a celor 150.725 de candidaţi înscrişi la nivel naţional fiind realizată după publicarea listelor cu REZULTATELE de la EVALUARE NAŢIONALĂ, după contestaţii.

Din cele 179.726 de locuri disponibile în liceele din ţară, 29.506 au rămas libere, asta deşi 505 candidaţi din ţară nu au prins un loc la liceu după repartizarea computerizată. Paradoxal, în această situaţie s-au aflat elevi care aveau medii de admitere peste 8 şi 9, dar care nu au trecut suficiente opţiuni pe fişa de înscriere, astfel că au rămas nerepartizaţi, spre deosebire de alţi colegi de generaţie care, deşi aveau medii de 3 şi 4, sunt de acum înainte liceeni.

Într-un clasament al celor mai slabe licee din mai multe judeţe ale ţării, realizat de gândul în funcţie de ultima medie de admitere pentru fiecare instituţie de învăţământ în parte, au fost incluse licee şi specializări unde ocupanţii ultimelor locuri aveau medii care abia treceau 3.

În topul celor mai slabe licee din JUDEŢUL DOLJ, se află Liceul Teoretic George „St. Marincu” din Poiana Mare, unde ultima medie de intrare a fost 3,40, cea a unui candidat repartizat la specializarea agricultură, care a obţinut nota 1,00 ambele probe de la examenul de EVALUARE NAŢIONALĂ 2012.

Liceul Teoretic George „St. Marincu” din Poiana Mare este urmat în clasament, la diferenţă de doar câteva sutimi, de Liceul Tehnologic „Constatin Ianculescu” din Carcea, cu 3,47 ultima medie de admitere, respectiv de Colegiul „Ştefan Odobleja” din Craiova, unde ultima medie de admitere a fost 3,48.

1. Liceul Teoretic George „St. Marincu” Poiana Mare

Ştiinţe sociale – 5,58

Agricultură – 3,40

2. Liceul Tehnologic „Constatin Ianculescu” Carcea

Mecanică – 3,47

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°