Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BUCUREŞTI. Surpriză în clasamentul judeţelor cu cel mai ridicat nivel de trai din România. Pe ce loc se află Bucureştiul

Publicat in Gandul, luni 8 aprilie 2013 ·

În ciuda aşteptărilor, Bucureştiul nu a reuşit să se claseze pe primul loc în topul judeţelor cu cel mai ridicat nivel de trai din România, după cum reiese din clasamentul realizat de gândul. Cu toate acestea, locul său pe poziţia a doua a podiumului i-a fost asigurat de punctajul maxim pe care l-a obţinut la cinci dintre cei şapte indici analizaţi.

Astfel, municipiul Bucureşti se poate mândri cu cei mai bine plătiţi angajaţi, cu cel mai mare număr de gospodării ce dispun de sisteme de canalizare, cu cea mai mare contribuţie medie a unui locuitor la economia locală, cu cea mai mare speranţă de viaţă la naştere şi cu cea mai mare suprafaţă de spaţii verzi.

Existenţa unui mediu de afaceri activ, în care angajatorii îşi plătesc bine salariaţii, este de aşteptat în cazul Bucureştiului având în vedere că aici îşi au sediul unele dintre companiile "gigant" din României, firme precum OMV Petrom - compania care a raportat în 2012 un profit record pe piaţa locală, de 885,5 de milioane de euro, Rompetrol Downstream - divizia de retail a grupului petrolier Rompetrol, producătorul de ţigarete British American Tabacco sau operatorul de telefonie mobilă Orange.

(Click pentru a mări)

FOTO:gândul.info

Diferenţe semnificative între Capitală şi Timiş, liderul clasamentului judeţelor cu cel mai ridicat nivel de trai din ţară, se pot observa în cazul salariului mediu net câştigat de angajaţii bucureşteni anul trecut, mai mare cu aproape 650 de lei faţă de cel obţinut de salariaţii din judeţul Timiş ( 1.504 lei), dar şi în cazul speranţei de viaţă la naştere. Aceasta din urmă este cu puţin peste doi ani mai ridicată în Capitală decât în cazul locuitorii zonelor urbane şi rurale din judeţul Timiş, mai exact de 75,7 ani.

Bucureştiul ocupă al treilea loc şi în clasamentul judeţelor în care la finalul anului trecut se înregistra cea mai mică ra

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 2 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 49 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 4 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°