Ilie Balaci spune că în '83, "tricolorii" nu s-au temut de un Rossi ori de un Gentile. "Cu atît mai puţin au de cine se teme cei de azi"

Faţă în faţă cu Ilie Balaci. Ilie se poartă ca un adolescent. Blugi sfîşiaţi, cămaşă neagră mulată pe corp. Conduce un Mercedes Coupe care atrage privirea. Între noi, o revistă "Fotbal '84". Pe copertă, Ilie Balaci şi tilul "O cheie franceză a fotbalului european". Erau anii în care pînă şi celor de la "Cinema" li se interzicea să dea prea des portrete de vedete pe copertă. Personaje erau doar Tovarăşul şi Tovarăşa.

- Ce simţi văzînd revista?

- Nimic.

- ?

- Ce să simt?

"Dacă eram nostalgic, mă spînzuram de uşă"

- Nostalgie, emoţie...

- A, nu le-am avut eu pe asta. Eu am avut orgoliu, ambiţie. Dacă eram cu nostalgia, Doamne fereşte, m-aş fi spînzurat de uşă cînd mi-am dat seama că la 27 de ani şi fiind fotbalistul numărul 1 al României, am cam terminat-o cu fotbalul. M-a durut cînd în toamna lui 1984 mi-au spus că n-am viză pentru meciul cu Olympiakos de la Atena. Echipa a plecat, iar eu am rămas în aeroportul din Craiova, cu vameşii... M-a durut mai mult altceva, anume că la Craiova mi-au dat soţia şi fetele afară din casă cînd eram la Dinamo. S-o fi văzut-o pe Dana venind la Bucureşti cu fetele de mînă! Eu stăteam pe atunci la hotel, la "Paul Greceanu", pe Ştefan cel Mare, şi am primit pe loc o repartiţie prin Pantelimon. Abia pe urmă am primit apartament lîngă Facultatea de Drept.

- Cum a fost cu Italia, în '83?

- A fost bine (rîde). Ştii care a fost marele nostru atu? Fiecare a intrat pe teren să demonstreze că e mai bun decît un campion mondial. Ce dacă eu eram Balaci iar pe el îl chema Gentile? Sau cu atît mai mult, poate (rîde din nou)... Uite, la fotbal e ca la şcoală, cînd te scoate la tablă. Ştii lecţia? Eşti