Asupra nespusului, nerostitului, ce se ascunde in urmele palpabile lasate de o gindire veritabila, ne-a atras atentia Martin Heidegger (Doctrina lui Platon despre adevar). in fond, acest nerostit este chiar telul hermeneuticii si al operatiei de dezvaluire in general. Cu aceasta „umbra“ a textului vizibil ne confruntam in orice domeniu al culturii. Oare chiar am patruns cu adevarat in intimitatea cea mai ascunsa a intelesului renumitei serii de romane a lui Proust, inteles ce se ascunde sub titlul in cautarea timpului pierdut?
Oare chiar am atins stratul ultim al intelegerii in privinta timpului, asa cum este acesta conceptualizat de Einstein in articolul din 1905, unde isi expune pentru prima oara teoria speciala a relativitatii? Cite alte mii de adincuri nu le parasim nesondate pina la capat, daca exista un capat al dezvaluirii autentice!
Ca sa vorbesc despre acest nerostit ce insoteste permanent scriitura palpabila si gindul asociat ei in toate cartile lui Mihai Sora, ar trebui sa ma intorc la motivul filozofic explicit al Prietenului nostru, acel motiv care a initiat intreaga activitate reflexiva ce a inceput acum multe decenii, inainte de publicarea, cu mare succes, a Dialogului interior, la editura Gallimard, in 1947. Nerostitul se dezvaluie mai usor drept umbra a explicitului fundamental.
in Dialogul interior, se aminteste ca aceasta lucrare reprezinta fata antropologica a unui diptic, a carui fata metafizica era Unité et Pluralité. Notes pour une métaphysique de l’ens creatum, un manuscris din pacate pierdut. Si spun din pacate pentru ca abia prin aceasta lucrare pierduta am fi fost constienti, pe deplin constienti, astazi, de neobisnuita capacitate de patrundere a tinarului Sora de atunci. Metafizica respectiva avea o pretentie extraordinara care nu mai lasa in Dialogul interior decit o urma in Anexa „Despre interior si exterior“.