Alin Fumurescu ne aruncă două provocări plecând de la seria de articole CADI-SoLib, Costul statului. Pe de o parte ne întreabă ce-i binele şi răul, sunt libertarienii complet relativişti moral? Şi pe de altă parte ne apostrofează că nu dăm educaţiei atenţia cuvenită şi o tratăm ca pe un serviciu ca oricare altul. Problemele pe care le are cu abordarea libertariană se reduc la o idee generală: absenţa unui „Weltanschauung”, pe care-l defineşte astfel:
Weltanschauung-ul poate fi definit, prietenos, ca perspectiva generala asupra lumii si vietii, fara de care e greu, daca nu imposibil de-a dreptul sa te orientezi, sa faci alegeri – orice alegeri – sa decizi, bunaoara, daca vrei sa fii instalator sau medic, sa te casatoresti cu Ion sau cu Maria, sa ai zece copii sau nici unul, sa locuiesti la Dabulenii din Deal sau la Paris, s.a.m.d. E o „adunatura” mai mult sau mai putin constientizata, mai mult sau mai putin articulat-structurata despre ceea ce conteaza si ceea ce nu, despre cum „merge lumea” si ce valori conteaza sau nu. Ati prins ideea.
Acuzaţia nu poate fi decât asumată. Într-adevăr, una dintre ideile de bază nu doar ale libertarianismului, ci şi a liberalismului în general este că legile statului pe de o parte şi opiniile morale pe de altă parte sunt două lucruri diferite şi care trebuie, de dragul păcii sociale, ţinute separate. Liberalismul este deci o doctrină care se opune încercării de a impune la nivel social un anumit „Weltanschauung”. Ideea că statul ar putea avea vreun cuvânt de spus în decizii personale precum „sa fii instalator sau medic, sa te casatoresti cu Ion sau cu Maria, sa ai zece copii sau nici unul, sa locuiesti la Dabulenii din Deal sau la Paris” este considerată de liberali şi libertarieni drept ceva absolut inacceptabil, iar orice discuţie despre politici publice sau despre organizarea instituţiilor statului care ar include şi
