Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Romi pentru România“, o expoziţie organizată în spaţiul viitorului muzeu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Expoziţia „Romi pentru România“ a fost lansată, joi 28 noiembrie, în spaţiul în care se construieşte Muzeul Culturii Romilor, primul muzeu de acest tip din România. Organizată cu sprijinul Primăriei Sectorului 6, prezent la exopoziţie a fost şi viceprimarul Sectorului 6, Gabriel Petrea.

Cu sprijinul Primăriei Sectorului 6, joi, 28 noiembrie 2013, a fost lansată expoziţia „Romi pentru România” în spaţiul în care se construieşte Muzeul Culturii Romilor, în cartierul bucureştean Giuleşti Sârbi, pe Drumul Săbăreni nr. 101-125, anunţă administraţia locală.

Potrivit sursei citate, sintagma „Romi pentru România”, numele primei expoziţii din viitorul Muzeu al Culturii Romilor, se referă la o realitate istorică, socială şi politică, foarte puţin documentată şi prezentată public.

Expoziţia a prezentat, în variate feluri, o serie de personalitaţi care au avut o contribuţie semnificativă la dezvoltarea economică, socială şi culturală a României de azi şi a adus publicului bucureştean informaţii privind diversitatea neamurilor de romi.

La eveniment au participat Viceprimarul Sectorului 6, Gabriel Petrea, reprezentanţi ai ambasadelor Cehiei, Irlandei, Italiei, Turciei, Danemarcei, ai Primăriei Sector 5, ai Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Institutului pentru Politici Publice, Forumului Cultural Austriac, Agenţiei de Dezvoltare Comunitară "Împreună", Facultăţii de Ştiinţe Politice, Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen – FILIA, Institutului Naţional Democrat, Roma Education Fund, Asociaţiilor Salvaţi Copiii, Portico şi ai Fundaţiei Eurisc.

Vizitatorii au putut meşteri alături de maeştri coşuri de răchită, inele din argint, ibrice din cupru şi mături din paie. Taraful Leonard Iordache a cântat piese celebre din folclorul românesc, interpretate altădată de Gabi Luncă, Ion Onoriu, Fărâmiţă L

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum 42 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 15 minute
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Ciolacu dă asigurări că pensiile vor fi achitate înainte de Paște: Suntem în grafic

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că Guvernul este în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate, înainte de Paşte, și dă asigurări cu privire la plata integrală a pensiilor recalculate în septembrie.

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum 15 minute
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°