Adevărul de Seară a convins primăria să redeschidă cinematograful „Dacia“. Regizorul reşiţean Florin Şerban, cel care a câştigat premiul juriului şi distincţia „Alfred Bauer“ la Festivalul de Film de la Berlin, va avea o premieră în oraşul natal.
În paragină de mai mulţi ani de zile, Cinematograful „Dacia” va rula în premieră în oraş filmul regizorului reşiţean Florin Şerban „Eu când vreau să fluier, fluier !”. În cursul săptămânii trecute, reprezentanţii municipalităţii, împreună cu reporterii Adevărul de Seară au făcut o vizită la singurul cinematograf din oraş, astfel încât să verifice dacă instalaţiile sunt funcţionale.
Comisia din Primăria Reşiţa a dat verdictul: filmul poate rula. „Este o idee foarte bună ca filmul reşiţeanului să ruleze în oraşul lui natal, asta mai cu seamă că în toate interviurile pe care le-a acordat televiziunilor din întreaga lume a menţionat numele Reşiţei”, spune edilul şef, Mihai Stepanescu. Premiera va avea loc la finele acestei luni la Timişoara, după care va rula la Reşiţa. O dată sigură este începutul lunii aprilie.
Pregătiri în toi
Pentru ca la sfârşitul acestei luni, reşiţenii să poată avea acces în cinematograf, încep ultimele pregătiri pentru difuzarea filmului. „Sala nu a mai fost folosită de mult timp, aşa că trebuie să facem unele retuşuri, pentru ca reşiţenii să urmărească filmul care a câştigat trofeul Ursul de Argint”, spune Mihai Bălean, purtătorul de cuvânt al municipalităţii reşiţene. Mai mult, odată cu premiul luat la Berlin, municipalitatea intenţionează să promoveze chiar şi un proiect de hotărâre, prin care reşiţeanul Florin Şerban să fie desemnat cetăţean de onoare al oraşului de pe Bârzava. Filmul „Eu când vreau să fluier, fluier” este povestea unui bărbat privat de libertate, care trebuie să facă faţă problemelor pe care le întâmpină în penitenciar, cu numai două săptămâni înainte de