Gigi Becali, într-unul dintre costumele sale bune, oarecum retro, stă în jilţ, lângă şemineu şi vorbeşte rar şi apăsat, gesticulând în stilul său caracteristic.
În jurul său, formând un careu din mai multe rânduri, membrii PNG râd prompt la fiecare glumă a şefului şi aprobă prin onomatopee înţelepciunea liderului de partid.
Costumul lucios, cu dungi, asemănător celui al lui Becali, pare să fie uniformă de partid, deşi printre membri se mai strecoară şi câte unul în costum alb, de in, parcă abia venit din Africa.
Revigorarea partidului prin alianţe
Lucrările Consiliului Naţional al PNG-CD s-au desfăşurat, ieri, la palatul din Aleea Alexandru, concluzia reuniunii fiind că partidul încă există.
Presa nu a avut acces la consfătuiri, Becali motivând această decizie prin faptul că "noi, în şedinţe, mai facem şi caterincă, nu trebuie să vedeţi voi".
Totuşi, concluziile şedinţei au fost optimiste, astfel că Gigi Becali a simţit nevoia să le comunice public: "În urma ultimelor sondaje a reieşit că PNG-ul are 2 - 3% din preferinţele electoratului. Becali are 18% din încrederea alegătorilor şi 5% în ceea ce priveşte intenţia de vot. Cu alte cuvinte, nucleul dur al PNG, alegătorii noştri tradiţionali, nu a dispărut. Asta mă face să sper că la alegerile locale viitoare vom putea face alianţă cu un partid mai mare", a spus Becali, adăugând că, până atunci, partidul trebuie revitalizat.
Becali nu vrea alianţă cu "diavolul"
Totuşi, Becali a afirmat că, fiind un om de dreapta, nu va accepta niciodată o alianţă cu un partid de stânga sau, cu alte cuvinte, cu "diavolul". "Orice ar fi, nu voi fi spre stânga niciodată. Voi vedeţi un slogan al partidului, «În slujba crucii şi al neamului românesc». Vedeţi vreodată PSD în slujba crucii? Nu poate să fie în slujba crucii pentru că sunt de stânga. Stânga nu e crucea niciodată, în stânga este diavol