Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv: Ion Stavre despre promovarea informației medicale

Publicat in Revista MedFarm, luni 2 septembrie 2013 ·

Membrii comunității medicale și farmaceutice sunt în pas cu tehnologia, motiv pentru care transmiterea informațiilor către ei, prin intermediul online-ului reprezintă o cale sigură. Însă este importantă modalitatea prin care se ajunge la ei, susține conf.dr. Ion Stavre, de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), unul dintre lectorii de la Școala de vară Simfest, ediția 2013.

”Mediul farmaceutic și medical este, în general, format din persoane instruite, care utilizează calculatorul chiar foarte mult și, dacă mă gândesc doar la rețetele care sunt online, ei sunt niște oameni familiaruzați cu computerul. Ca atare informația online pentru ei este familiară și trebuie găsită modalitatea de a ajunge la ei foarte repede. Cu alte cuvinte trebuie să găsești acea formă de promovare online care să fie foarte rapidă și foarte bine orientată”, a declarat pentru Revista MedFarm conf.dr. Ion Stavre.

Care sunt căile de promovare în mediul online care să aducă efectul scontat?

Conf.dr. Ion Stavre recomanda ca modalitate de comunicare newsletter-ul care permite o mai buna cunoastere a profilul consumatorului. “Exista o gamă largă de instrumente ce pot fi folosite in comunicarea online, inclusiv spoturile video. Și astea se fac cu anumite reguli pentru că mediul online este un mediu rapid, în care consumatorul nu are timp să stea să se uite foarte mult. Ca atare, un spot de maxim 10 secunde despre un produs care să fie semnificativ și să arate clar beneficiile sunt sigur că va fi un spot de succes”, a precizat conf.dr. Ion Stavre.

Tinand cont de toate aceste sfaturi, Revista MedFarm va invita sa va abonati la newslettetul nostru care va ajunge in casuta Dumneavoastra postala electronica in fiecare luni dimineata. Daca nu sunteti inscris, o puteti face accesand urmatorul link: ABONEAZA-TE LA NEWSLETTERUL MEDFARM !

I

Articolul in Revista MedFarm >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 31 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum 59 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 28 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum 38 minute
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 4 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°