Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Punctele de prim ajutor, între adevăr și cacealma

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 iulie 2009 ·

În timp ce la unele puncte de prim ajutor împotriva caniculei ușile erau închise astăzi în jurul orelor 10.00, la cele deschise, comportamentul celor desemnați să ofere primul ajutror a lăsat mult de dorit. Pentru a veni în ajutorul populației municipiului, în intervalul 17 iulie orele 14.00 - 18 iulie orele 18.00, interval în care este instituit codul galben, autoritățile locale severinene au amenajat un număr de 8 centre de prim ajutor în care cetățenii pot solicita și primii îngrijiri pentru a trece cu bine de canicula exesivă ce a pus stăpânire pe întregul județ. Și pentru a se asigura că în acest inter5val toate aceste centre vor funcționa la parametrii normali, prefectul Ion Mâțu, împreună cu viceprimarul muinicipiului Nicolae Paponiu, au controlat în cursul după amierzii de ieri toate aceste puncte. Prima impresie a fost una pe măsură.

“Am constatat cu bucurie că până acum nu au fost solicitări de asistenţă, venite din partea cetăţenilor către aceste puncte amenajate. Am stabilit ca trecătorilor care au nevoie de ajutor să li se acorde apă şi să rămână sub supraveghere, iar dacă va fi nevoie, personalul care deserveşte aceste puncte va solicita sprijinul ambulanţei”, a declarat prefectul Ion Mâțu în urma acestui prim control.

Prefectul a controlat centrele

Cele opt puncte de prim ajutor împotriva caniculei au fost amenajate în clădiri situate în puncte strategice, mai bine spus în zone intens circulate. Este vorba de Casa Tineretului, Sediul Serviciului Public de Asistenţă şi Protecţie Socială, Târgul Veterani, magazinul BIG, Piaţa Mircea, Piaţa Crihal, Farmacia Complex Dunărea, Autogară. „Am renunţat de data asta la instalarea acestor centre de prim ajutor în corturi, deoarece în soare, apa s-ar încălzi, nu ar exista răcoarea necesară şi astfel corturile arc deveni inutile”, mai susţine prefectul. Nu aceeaşi desch

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 53 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°