Zice-se ca ai ceva de invatat atat din infrangeri cat si din victorii. Dar cand ai din belsug din amandoua? Ultimele alegeri midterms din SUA au avut de toate si pentru toate taberele implicate: pentru democrati si pentru republicani, pentru suporterii Tea Party si pentru presedintele Obama. Ar fi pacat, asadar, sa irosim aceasta ocazie fara a trage cateva concluzii, chiar daca nu epuizam subiectul.
Cazul miscarii Tea Party mi se pare, de la distanta, cel mai interesant pentru ca el surprinde cel mai bine o tendinta prezenta nu doar in SUA ci in mai toate democratiile liberale, mai vechi si mai noi: tendinta anti-sistem. O tendinta ce pare sa fascineze deopotriva atat stanga cat si dreapta, din Romania pana in Brazilia, trecand prin toata Europa si America de Nord.
Entuziasmati sau ingrijorati de popularitatea miscarii, atat suporterii cat si criticii Tea Party au scapat din vedere o asemanare izbitoare, dincolo de aparente – aceea dintre succesul Tea Party de astazi si cel a lui Obama, din urma cu doi ani. Atat entuziasmul de acum, cat si cel de atunci au mai putin de a face cu stanga sau dreapta, cu o politica sau alta, fiind mai degraba manifestari (diferite, desigur) ale aceleeasi tendinte anti-sistem. Ambele sunt, dupa cum constata cineva, un soi de ecran verde pe care fiecare isi poate proiecta orice fel de imagini si orice fel de sperante.
Marele succes al lui Obama nu a fost infrangerea lui McCain – asta o putea face oricine. Marele succes al lui Obama a fost infrangerea lui Hillary Clinton, exponenta sistemului, in alegerile primare. Marea infrangere a republicanilor nu a fost infrangerea lui McCain. Marea lor infrangere a fost succesul Sarahei Palin, privita si ea, dintr-un unghi diferit de buna seama, ca anti-sistem. Asa se explica si de ce, conform exit-poll-urilor, in ciuda rezultatelor, sustinerea de care se bucura presedintele SUA,