Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tsunami de acţiuni în răspunderea contra managerilor

Publicat in Romania Libera, marți 30 aprilie 2013 ·

In dosarul de insolventa al Oltchim exista o asigurare de raspundere manageriala. Suma asigurata este de 10 milioane de euro. Aceasta suma este cu mult sub valoarea totala a prejudiciului cauzat creditorilor. Suma totala a datoriilor Oltchim este, conform tabelului preliminar al creantelor, de 793 mil euro. Avind in vedere ca se asteapta un grad mediu de recuperare a creantelor de maxim 25-30%, se poate vedea simplu amploarea prejudiciului total.

Cum in raportul asupra cauzelor insolventei Oltchim s-au indicat persoanele vinovate de insolventa - in principal, directori si membrii CA ai Oltchim - este limpede ca urmeaza incasarea acestei sume asigurate. Va fi, probabil, primul caz de asemenea tip din Romania, un caz care va arata, deopotriva : (i) suportabilitatea sistemului asigurarilor din Romania fata de valul de actiuni in raspundere si cereri de despagubire formulate de administratorii judiciari, lichidatori, creditori si actionari (acestia din urma, chiar in procese te tip class action), val care vine si care se magnifica pe zi ce trece, pina va ajunge la dimensiunea unui tsunami, precum si (ii) modul in care s-a pus in aplicare obligatia asigurarii de raspundere manangeriala, in urma modificarii din 2006 a Legii societatilor nr.31/1990. Vom vedea daca aceasta regula a guvernarii corporatiste, prezenta peste tot in lume, s-a aplicat corect si sincer (si, in acest caz, vom avea contracte clare, fara excluderi de la plata sau suspendari, si sume rezonabile platite pagubitilor, cu consecinta decongestionarii tribunalelor de aceste procese care vin) sau a fost o cirpeala ori o spoiala tipic romaneasca, o simpla bifare a unei obligatii (si, in acest caz, vom avea sume asigurate derizorii, precum si zeci si zeci de clauze de excludere, cazuri de suspendare, refuzuri etc., asa cum se intimpla, de altfel, in asigurarile de raspundere civila auto sau de bunuri)

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, eliberat condiționat! Pedeapsa expira la termen în 2027

Ziua Constanta acum 25 minute
Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti – instanță care i-a respins cererea, în primă instanță, că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al famili

INCENDIU în Berbești: Pompierii militari intervin pentru stingerea unui focar într-o garsonieră

Gandul acum 16 minute
În urma unui apel de urgență, pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta într-o garsonieră din localitatea Berbești. La fața locului au sosit imediat forțe din cadrul Detașamentului

Doi copii şi-au salvat de la moarte mama amenințată de tată. Băiatul s-a aruncat în calea cuţitului, iar sora lui a sunat la 112

Adevarul acum o ora
O fetiţă din județul Suceava a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei. Unul dintre fraţii săi a intervenit pentru ca femeia să nu fie înjunghiată.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 2 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Roland Garros 2024: Calificare în turul doi pentru unul dintre favoriții specialiștilor

HotNews acum 8 minute
Stefanos Tsitsipas se numără printre jucătorii văzuți de specialiști cu șanse la câștigarea Roland Garros 2024, iar grecul a debutat cu dreptul la turneul de Grand Slam de la Paris. Stefanos TsitsipasFoto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Edito

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 4 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum 2 ore
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum o ora
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Arad: Agent şef de Poliţie, cercetat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. El a ajutat un şofer care era în mod vizibil beat să scape de dosarul penal

News.ro acum o ora
Un agent şef de Poliţie din judeţul Arad este cercetat penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind suspectat că, în calitate de poliţist rutier, a ajutat un şofer pe care l-a oprit în trafic şi care se afla în stare de ebrietate să scap

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 2 ore
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

12°/19°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°