Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laptele şi produsele din lapte de capră sunt la mare căutare la Zalău

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 august 2011 ·

Micii producători sălăjeni se adună în fiecare sâmbătă şi duminică pe platoul de marmură din faţa prefecturii să îşi vândă marfa. Sâmbătă dimineaţa la mare trecere în piaţa volantă din centrul oraşului au fost produsele din lapte de capră.

Azi a fost aglomeraţie la standul cu produse lactate realizate din lapte de capră. Clienţii au fost diversificaţi, majoritatea pensionari, câţiva adolescenţi dar şi familii tinere cu copii, toţi au ales să cumpere lapte de capră, telemea sau caş.

Zălăuanii sunt mari consumatori de produse din lapte de capră, dovada cea mai clară este faptul că un producător, aflat azi, pe platoul din faţa prefecturii, a vândut în aproximativ un sfert de oră nici mai mult nici mai puţin de 8 kg de telemea de capră, 3 litri de lapte, şi 3 kilograme de caş.

Producătorul Viorel Ghiuruţan spune că este mulţumit : “Vânzările merg bine dar şi munca este pe măsură, am acasă aproape 300 de capre şi e de lucru cu ele. Nu pot face acum un calcul dar am vândut ceva azi”. S-a trezit azi noapte la ora unu şi-a pregătit marfa pentru a putea ajunge dis -de–dimineaţă în piaţa ambulantă din Zalău. A parcurs un drum de aproximativ 50 de kilometri pentru a-şi valorifica produsele.” M-am trezit cu noaptea în cap, în jurul orei unu, să pregătesc marfa şi la ora cinci jumate am ajuns în piaţă". După cum a explicat producătorul laptele este sută la sută natural, ecologic, ”caprele se hranesc doar cu muguri, frunze, nu mănâncă iarbă de la sol iar laptele este un antibiotic natural.”

Consumatori mulţumiţi

Cei care cumpără produse din lapte de capră sunt de toate categoriile, vârstnici , tineri şi adulţi. Doamna Aurica Buciu în vârstă de 60 de ani consumă lapte de capră de aproximativ doi ani. “În urmă cu trei ani am avut o problemă de sănătate şi atunci medicul mi-a recomandat să consum lactate multe în special lapte de capră. I-am urmat sf

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 11 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°