84 au „abandonat” lucrările din cauza subiectelor prea grele
Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, Dorel Agache (foto), din cei 781 de candidaţi înscrişi iniţial la Titularizare nu s-au mai prezentat la examen 192. De asemenea, pe parcursul examenului, 84 candidaţi au „abandonat” şi au ieşit din sală.
În acest an, examenul profesorilor a fost supravegheat şi de camerele video. La Braşov, însă nu s-au înregistrat incidente şi nu a fost nimeni dat afară din sala de examen pentru că a încercat să copieze, potrivit lui Dorel Agache. „Anul trecut au fost doi eliminaţi. Anul acesta nu au fost probleme, dar asta nu neapărat pentru că au existat camerele video”, spune Dorel Agache.
Că nu au fost probleme majore, în special în organizare, o recunosc şi candidaţii. „Faţă de alţi ani, examenul s-a desfăşurat mult mai bine. În anii trecuţi, subiectele veneau greu. Acum au venit la timp şi eu cred că au fost accesibile. Însă volumul de informaţii pe care trebuia să-l scrii era foarte mare”, spune o tânără care a susţinut examen pentru o catedră de română.
Anul acesta, însă, catedre titularizabile nu sunt decât 11, dintre care 7 sunt pentru limba germană. Candidaţii însă au la dispoziţie posturile de suplinitori sau pot lua fracţii de normă.
Anul acesta este ultimul în care s-a susţinut examenul de titularizare pe post în învăţământ, la nivel naţional. De anul viitor, fiecare şcoală va organiza propria selecţie de personal didactic.
Luni se afişează rezultatele, până marţi se depun
contestaţiile
Primele rezultate vor fi afişate în 18 iulie 2011. Contestaţiile se depun din momentul afişării rezultatului până în data de 19 iulie 2011, ora 17.00, conform programului afişat la sediul centrelor de concurs. În 21 iulie 2011 vor fi afişate rezultatele finale, iar în perioada 22 -