Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Băsescu a vrut să meargă în ţări cu care avem relaţii economice strânse, ca Peru sau Chile

Publicat in Mediafax, luni 8 iulie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că el nu a blocat şi nu va bloca acţiunile instituţionale ale preşedintelui Traian Băsescu, arătând, ironic, că şeful statului a vrut să meargă în Chile sau Peru, ţări cu care România are relaţii foarte strânse economic, şi a mers.

"Din punct de vedere al îndeplinirii atribuţiilor instituţionale, preşedintele nu mi-a blocat niciun fel de acţiune a mea ca prim-ministru şi nici eu ca prim-ministru nu am blocat şi nu voi bloca vreo acţiune instituţională a preşedintelui. A vrut preşedintele să meargă în Chile, a mers în Chile. Sau în Peru, nu mai ştiu, mă rog, ţări cu care avem relaţii foarte strânse economic", a spus Ponta.

El a arătat, răspunzând unei întrebări, că nu a încălcat Constituţia, aşa cum a fost acuzat de şeful statului, când nu i-a solicitat mandat pentru întrevederea cu alţi premieri.

"Există o decizie a CC, de anul trecut, referitoare la participarea la Consiliul European, motiv pentru care anul acesta când am fost am cerut mandat preşedintelui pentru vizite externe. Pentru întâlniri cu alţi premieri nu a cerut nici măcar slugarnicul Boc vreun mandat, aşa încât domnul preşedinte poate să aştepte mult şi bine, că nu o să-i cer niciun mandat vreodată. Mandatul meu e de la Parlament şi de la cei care m-au votat", a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Digi 24, că turneul "catastrofal ca imagine şi eficienţă" al premierului Victor Ponta în Asia ar trebui să îl supere, menţionând că şeful Guvernului a plecat fără mandat, deşi ar fi fost obligatoriu.

De asemenea, Băsescu a spus că încheierea unui parteneriat strategic cu China vine în contradicţie cu cel pe care România deja îl are cu SUA.

Premierul Victor Ponta a replicat atunci arătând că nu i-a cerut nimeni vreun mandat şi nici nu l-a întrebat de preşedintele Traian Băsescu în ţările din Asia vizitate re

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 5 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°