Despre cât de sincere sunt demersurile populiste ale politicienilor ne putem face o imagine cuprinzătoare doar din episodul măririi substanţiale a lefurilor şi pensiilor.

Pe fondul zgomotului făcut de trecuta guvernare, în legătură cu creşterea economică, demers cu clar scop electoral, opoziţia de atunci a salutat cu entuziasm legea care prevedea mărirea salariilor profesorilor.

Liderii politici s-au întrecut în declaraţii entuziaste, manifestându-şi susţinerea totală pentru o măsură despre care erau siguri că nu putea fi pusă în practică. Dar era un moment propice pentru a-i lovi pe liberali şi a arăta ţării că alţii sunt cei îngrijoraţi de soarta acestui popor. Cu fluctuaţiile cu care a început să ne obişnuiască, Traian Băsescu a fost mai întâi circumspect, apoi a devenit un susţinător fervent al majorării, dând astfel o mână de ajutor în campanie partidului propriu. Liberalii, care la rândul lor au aruncat pe piaţă atunci tot felul de bazaconii ultrapopuliste, sperând că acestea le vor majora procentul electoral, au contestat măsura şi chiar l-au dat afară pe ministrul Educaţiei, care o votase voios în Parlament. Ei erau însă pe ducă şi nu şi-au mai bătut capul, convinşi că alţii vor fi cei care se vor confrunta cu lipsa resurselor. Până în alegeri, Boc şi Geoană s-au întrecut în a susţine că unde-i lege, nu-i tocmeală şi că profesorii trebuie să-şi primească drepturile.

Au venit însă alegerile şi s-a format noua Coaliţie, a cărei primă sarcină este să alcătuiască bugetul ţinând seama de angajamentele electorale. Şi entuziasmul s-a topit până la limita... îngheţului! Mai precis - propunerea preşedintelui Băsescu potrivit căreia majorările de lefuri şi pensii ar urma să fie îngheţate şase luni, până la conturarea unei politici clare de combatere a efectelor crizei.

Într-o altă ţară decât România şi pe un alt fond decât cel prezent, o asemen