Păsările exotice pleacă din parcurile Capitalei. Staţi liniştiţi însă, că nu se duc departe şi nu pentru mult timp. Ele sunt mutate într-un loc special, unde vor sta pe timpul iernii, în cele mai bune condiţii. Primii care au dispărut din peisaj au fost fastuoşii păuni, care, în urmă cu câteva zile, au fost transportaţi la o fermă din judeţul Călăraşi.
Cei 54 de păuni din parcurile Herăstrău, Bordei şi Cişmigiu, care ne-au încântat privirea cât a ţinut vremea frumoasă, au fost duşi recent la o fermă din comuna Frăsinet, din judeţul Călăraşi.
“Vor sta aici până la primăvară, când vremea se va încălzi şi îi vom putea aduce înapoi”, ne-a declarat Gheorghe Nistor, cel care este “vinovat” pentru apariţia păsărilor în parcurile bucureştene.
Păunii vor ierna într-o hală mare, unde vor avea parte de un regim special: li se vor face tratamente pentru înfrumuseţarea cozilor, li se vor da vitamine şi vor fi deparazitaţi. Totul ca să treacă iarna cu bine şi să-i vedem din nou, la primăvară, în parcuri, etalându-şi mândri cozile colorate.
Urmează lebedele, gâştele şi raţele
Păunii nu vor rămâne singuri prea mult timp la Călăraşi. De săptămâna viitoare vor părăsi parcurile şi lebedele negre şi albe, raţele Mandarin, gâştele de Nil şi gâştele canadiene. Acestea vor fi mutate în spaţiile amenajate special pentru ele la ferma lui Gheorghe Nistor.