A fost deja observat faptul că în română substantive abstracte sau nume de materie care în mod obişnuit au doar formă de singular îşi produc cu uşurinţă şi forme de plural. Acestea corespund unui sens suplimentar al cuvîntului (desemnînd subtipuri, aspecte concrete, varietăţi: bucurii, tristeţi, prostii, deşteptăciuni, mătăsuri, cărnuri etc.) sau doar unei nuanţe stilistice - de exemplu de intensificare expresivă ("adînci bătrîneţi", "vai de tinereţile lui", "a-şi băga minţile în cap" etc.). Nu e pe deplin clar dacă sîntem în faţa unui fenomen vechi şi constant, sau - cum s-a afirmat de mai multe ori - a unei tendinţe actuale. Că extinderea pluralului există mai de mult o dovedesc chiar exemplele de mai sus, conţinînd cuvinte din fondul vechi şi forme de plural deja impuse şi banalizate; li se pot adăuga cupluri singular/plural în care distanţa semantică e chiar mai mare, de genul bunătate "calitatea de a fi bun"/ bunătăţi "mîncăruri bune". S-ar părea însă că în limba actuală tendinţa mai veche se accelerează şi se accentuează. Valeria Guţu Romalo (în Corectitudine şi greşeală, 1972, ediţia a II-a, 2000) descrie fenomenul şi oferă exemple din anii '60-'70, dintre care unele s-au impus între timp, cel puţin în registrul standard (capacităţi, proze), dar şi inovaţii din ultimul deceniu. Şi Mioara Avram discută fenomenul, în Gramatica pentru toţi (1986, ediţia a II-a, 1997), cu exemple ca agerimi, inchietudini, bagatelizări ş.a. (p. 57) şi cu observaţia interesantă că abstractele cu conţinut negativ se concretizează mai uşor: nedreptăţi e mai frecvent decît dreptăţi, imprudenţe mai normal decît prudenţe. în lista pluralelor frecvente azi ar trebui să intre desigur forme ca muzici - "invazia de muzici, care mai de care mai sofisticată" (revistă on-line, 9.08.1999) şi politici - "eşecul politicilor reformiste impuse din afară" (Jurnalul naţional 197, 1994, 3). Merit