Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magera aruncă mănuşa: "Oţelul are echipă foarte bună, dar nu de o calitate ca a noastră!"

Publicat in Pro Sport, marți 15 martie 2011 ·

Atacantul lui Poli s-a remarcat în meciul cu UniversitateaCraiova prin două goluri, primul dintre ele fiind marcat chiar cucălcâiul. Magera recunoaşte că a avut noroc la acea fază.

Ai mai dat vreodată un gol atât de spectaculos precum celde duminică seara?

Nu îmi aduc aminte să mai fi dat vreodată gol cu călcâiul, însăsunt foarte bucuros că m-am nimerit pe traiectoria mingii. Noiexersăm foarte mult fazele fixe, dar momentul acela al fazei nu afost repetat, Alexa a şutat spre poartă, iar eu am avut norocul săfiu acolo şi să deviez mingea.

Care sunt plusurile pe care le-a adus Dusan Uhrin laechipă?

Sunt multe de spus. Organizarea jocului în sine, faptul că evoluămmai compact, reuşim să îndeplinim toate sarcinile defensive, nufacem nicio greşeală inutilă. În trecut, poate unele lucruri necostau goluri şi puncte. Se vede că toată echipa este încrezătoarecă putem câştiga titlul. Se vede şi în atitudinea suporterilor şi aoamenilor din jurul echipei, suntem împinşi de la spate spre acesttitlu.

Pe tine personal cu ce te-a ajutat revenirea lui DusanUhrin?

Responsabilitatea mărită pe care mi-a acordat-o mă face să măconcentrez mai mult la jocul meu şi nu cred că e doar pentru mineun plus, ci pentru toţi jucătorii. Domnul Uhrin ne-a adus linişteşi o atmosferă bună, de care aveam mare nevoie.

"Poli şiVaslui sunt cele mai puternice"

Cine a mai rămas în lupta pentru titlu?

Cred că plutonul se departajează, pe lângă noi fiind Galaţi şiVaslui, însă, dacă e să vorbim despre echipe puternice, cupotenţial de luptă până la final, acestea sunt două: noi şi FCVaslui.

Deci crezi că Oţelul va claca?

Nu vreau să o subestimez în niciun fel, are echipă foarte bună,însă nu de o calitate ca a noastră sau a Vasluiului.

Ce crezi că v-a lipsit în anii trecuţi pentru a câştigacampionatul?

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 22 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 47 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 36 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 56 minute
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°