Cineva îmi scrie, nemulțumit de opțiunile mele politice, care nu concordă cu ale domniei sale, că mă preferă poet. „Ești mai bun în poezie” concluzionează, considerând că mi-a dat lovitura de grație. Cu riscul de a-l dezamăgi, îi răspund că asta îmi doresc și eu. Dragostea mea rămâne poezia. A fost mereu și probabil cu ea îmi voi duce zilele până la sfârșit. Îi aduc și argumentul că zilnic sau aproape zilnic, pe site-ul ampress.ro, postez o poezie, de cele mai multe ori o poezie de dragoste. Nădăjduiesc să le adun într-o carte anul acesta. Iată, făcându-i pe plac și cu speranța să nu-mi supăr prea tare ceilalți cititori, azi alătur acestei introduceri câteva versuri scrise de curând.

Când sunt îndrăgostit, scriu poezie

Vă văd contrariați, de ce cuvintele mele

Desenate în aer și uneori pe hârtie

Aduc un elogiu șoldurilor și sânilor și șoaptelor femeii

Pe care uneori îl numim poezie.

Am scris și încă mai scriu despre libertate

Uneori fac mitralieră din vorbele mele

Care par unora prea din topor

Oricum, neduse la bijutier și rebele.

Și totuși abandonând luptele toate

Sila de discursurile unor oameni-sicrie

Teafăr ca o dimineață care așteaptă roua

Dedic femeii – cui altcuiva? – o poezie.

Azi am văzut pe deal o pasăre ciudată

Pe piept purta un pian cu clape împerecheate

Pasărea-femeie se prefăcea neîncrezătoare când el zbura în jurul ei

Cred că-i scria versuri, fiindcă zbura în zig-zag pe-nserate.

Altădată am văzut cerbii desfăcând cetina

Cu coarnele lor ca o escadrilă de război

În pajiște îi așteptau ciutele

Și scena asta era mai puternică decât toate declarațiile de dragoste pe care le rostim noi.

Da, scriu cel mai adesea un fel de ordine de capitulare

Toate cărțile mele sunt o decl