Handbalul românesc impunea în urmă cu 20 de ani infinit mai mult respect decât în zilele noastre. La nivelul echipelor de club, ţara noastră se mândrea cu performanţe de-a dreptul excepţionale, în penultimul act al competiţiilor europene intercluburi, ediţia 1988-1989, România având nu mai puţin de cinci reprezentante.
Trei la feminin (Mureşul Târgu-Mureş - în Cupa Campionilor Europeni, Ştiinţa Bacău - în Cupa Cupelor, Chimistul Râmnicu Vâlcea - în Cupa IHF) şi două la masculin (Steaua Bucureşti - în Cupa Campionilor Europeni, Dinamo Bucureşti - în Cupa Cupelor). Dintre acestea, trei aveau să acceadă în finale, iar două (Ştiinţa şi Chimistul) reuşeau să-şi adjudece chiar mult râvnitele trofee! Iar cum într-unul din numerele trecute ale Scânteii v-am prezentat etapă cu etapă drumul spre succes al fetelor, acum vom rememora parcursul plin de reuşite al băieţilor.
Aşadar, la începutul lui aprilie '89, Steaua şi Dinamo forţau pătrunderea în finala Cupei Campionilor Europeni, respectiv a Cupei Cupelor. Misiunea lor nu se anunţa însă deloc facilă, campioana României trebuind să dea piept într-o dublă manşă cu HK Drott Halmstad, cea mai bună echipă masculină de club din Suedia la vremea respectivă, iar Dinamo cu formaţia franceză US Créteil. Primul examen al "militarilor", în deplasare, se anticipa a fi cu atât mai dificil cu cât antrenorii Radu Voina şi Ştefan Birtalan nu puteau conta pe serviciile coordonatorului de joc al echipei, Adrian Ghimeş, şi pe cele ale lui Constantin Petre. Chiar şi în aceste condiţii însă, printr-o mobilizare exemplară, după cum a relatat la vremea aceea ziarul Sportul, Steaua a reuşit o victorie de mare prestigiu la Halmstad, 24-23 (10-10). "Această victorie a fost facilitată şi de inspirata schemă tactică adoptată de antrenori ca urmare a indisponibilităţilor, adică plasarea avansată în si
