Un tânăr l-a înjunghiat şi l-a ucis pe altul ”din cauza unei fete”, auzim la televizor. Altul şi-a dezlănţuit furia din cauza unui cuvânt nefericit. Un tânăr şi-a agresat profesorul, un profesor a bătut un copil, un tată şi-a violat fetiţa. Ce ne facem, ne întrebăm, ce se întâmplă cu educaţia, cine ne poate apăra de noi înşine, ce sisteme sociale, cât ar fi ele de perfecte, de cosmetizate, pot vindeca ”slăbiciunile omeneşti”? Civilizaţia umană a inventat lacăte, zăvoare puternice, uşi imbatabile, a creat sisteme de intervenţie, a înarmat poliţia şi a înăsprit pedepsele, dar violenţa nu a încetat, agresivitatea n-a intrat într-o remisie notabilă, răul şi-a schimbat doar formele de manifestare. Educaţia – în forma pe care o acceptăm azi – nu suflă o vorbă despre caracterul omului şi despre puterea sa de a-şi modela acest caracter. Despre suflet, despre minte, despre instinct, despre pulsiuni, despre spirit nu prea auzim vorbindu-se la şcoală, ele nu intră în preocupările prioritare ale educaţiei şi pentru că nu se întâmplă asta, plătim un preţ greu.

Dacă un tânăr l-a ucis pe altul ”din cauza unei fete”, haideţi să analizăm în profunzime, să vedem ce înseamnă asta? Tânărul era gelos. Tânărul era incapabil să accepte pierderea iubitei, separarea de ea. Tânărul îl ura pe cel care ”i-a luat” ceva, nu un lucru, ci o iubită, o fiinţă liberă, la rândul ei, capabilă să aleagă dacă-şi doreşte un om sau altul lângă ea. Să ne imaginăm acum că acest tânăr ar fi fost educat invers, la interior, nu în spiritul posesivităţii, al mândriei, al orgoliului şi al aparenţelor lumii materiale. Dacă el ar fi fost învăţat că orice fiinţă umană are libertate de alegere, nu şi-ar mai fi distrus propria libertate şi nu ar mai fi păstrat în conştiinţă păcatul de a fi luat viaţa altui om. Dacă el ar fi fost educat în spiritul iubirii şi ar fi ştiut că gelozia nu-i iubire, nu-i altceva d