Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două fete, care fac cât 20

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 28 iunie 2011 ·

Una citeşte cu pasiune cărţile din biblioteca bunicului de la ţară, iar alta confecţionează bijuterii hand made şi merge la balet. Una a învăţat la Şcoala Generală din comuna Recea, iar cealaltă a frecventat cursurile gimnaziale ale prestigiosului colegiu braşovean Andrei Şaguna din Braşov. Sunt cele două fetiţe care iubesc învăţătura şi care au luat 10 curat la evaluarea naţională pe judeţul Braşov

În timp ce subiectele la română şi matematică au creat probleme în cazul a peste 1.500 de elevi care nu au reuşit să obţină note de trecere, pentru două tinere, ele au fost foarte uşoare. Sabina Turcu (foto) din Braşov este absolventă de „Şaguna”, iar Naomi Robu este din satul Săvăstreni şi a învăţat la Şcoala Generală din comuna Recea. Cele două au fost singurele care au obţinut nota 10 la evaluarea naţională. „A fost cum mă aşteptam şi rezultatele au fost pe măsură. Mă aşteptam să iau 10, mai ales că rezultatele şcolare au fost bune. Nu m-am chinuit cu meditaţii, tot ce am învăţat a fost pe cont propriu, deci sunt foarte mândră că am fost singura de 10 din întreg oraşul. Nu pot spune că m-am chinuit mult la nicio materie, pentru că totul a venit destul de natural. N-am stat să învăţ ore întregi, nu m-a apucat noaptea citind sau învăţând. Nici temele nu mi-au luat mult să le fac. La matematică mi-a plăcut mai mult partea practică, iar la română, compunerile. De gramatică n-am fost foarte încântată, dar a trebuit să învăţ. Colegii mei sunt puţin invidioşi, căci aşa sunt copiii, dar suntem şi prieteni şi asta e cel mai important. Mi-au cerut să-i ajut la examen. Înainte de proba de matematică toţi erau în jurul meu, cu formule, cu arii. I-am ajutat, întotdeauna am încercat să-i ajut”, ne-a declarat Sabina Turcu, eleva de nota 10 din Braşov.

„Bunicul meu m-a ajutat foarte mult”

Pentru elevă din mediul rural, bunicul şi bibliotec

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°