Ştiţi care e unul dintre motivele pentru care iubesc alergarea? Faptul că m-a învăţat să nu mă mint. Acum ştiu exact ce pot, cât pot şi cât efort îmi trebuie pentru a face un lucru sau altul. În plus, m-a învăţat să-mi fac naibii un plan înainte de a mă apuca de ceva.
Mintea umană e magnifică, dar are o mare deficienţă care combinată cu magia tehnologiei ne oferă întotdeauna senzaţia că suntem mai buni decât suntem în realitate. Ca să dau un exemplu, dacă te uiţi la multe meciuri la televizor şi dacă te joci FIFA pe Playstation, după o perioadă vei avea senzaţia că fotbalul e uşor şi că dacă te-ai afla în teren te-ai descurca. Dar asta e doar o iluzie. Cum iluzie a fost, pentru mai bine de jumătate dintre elevii care au dat BAC-ul, faptul că o să treacă examenele pentru că ei sunt specialişti în socializare - în reţele de socializare.
Alergarea pe distanţe lungi şi, mai mult ca sigur, orice sport practicat cu perseverenţă pentru o perioadă mai lungă de timp te învaţă să nu-ţi faci iluzii. Eşti ceea ce eşti, iar pentru a fi altceva e nevoie de efort, de mult efort.
În sport nu există minuni, deşi comentatorii TV vor să ne spună altceva. Şi în tenis, şi în fotbal, şi în schi sau maraton câştigă întotdeauna cel mai adaptat şi antrenat la situaţia dată.
În sport, toţi au şanse egale, dar nu există iluzii. Dacă analizaţi vieţile sportivilor veţi descoperi întotdeauna că un mare campion duce în spate foarte mult timp petrecut pe teren sau în sala de antrenament, asta pe lângă abilităţile naturale.
Deşi mi-aş dori din tot sufletul să fiu mai rapid, ştiu că pentru fiecare secundă câştigată la un kilometru e nevoie de mulţi litri de sudoare.
Habar n-am ce mutaţie ciudată s-a petrecut în aceşti 20 de ani în mintea multor români astfel încât am ajuns să credem că ne putem îmbogăţi din senin, că ne putem califica la Campionatul Eur
