Şeful statului face din PSD „câştigătorul moral” al alegerilor, dar sugerează că va numi un premier de la PD-L, „câştigătorul constituţional”
El începe astăzi consultări cu partidele şi speră că noul guvern va fi instalat până în ajunul Crăciunului
Preşedintele Traian Băsescu începe, astăzi, consultările cu partidele, începând cu grupul minorităţilor naţionale şi terminând cu PD-L, în ordinea numărului de mandate, aşa cum şeful statului a precizat că a făcut şi în 2004. Totuşi, Băsescu a consolat PSD, pe care l-a numit „câştigător moral” al alegerilor, pentru că are 90.000 de voturi mai mult decât
PD-L. Democrat-liberalii sunt însă „câştigătorii constituţionali”, întrucât Legea fundamentală face referire la numărul de locuri în Legislativ.
Băsescu a cerut fiecărei formaţiuni să vină cu o delegaţie de aproximativ 18 persoane, întrevederile cu partidele urmând să ţină maximum o oră. Seria de întâlniri începe la 10 şi se încheie la 15, urmând ca preşedintele să facă şi el o declaraţie fie astăzi, fie luni. Suspansul în privinţa desemnării premierului se va menţine însă şi după consultări, în funcţie de negocierile dintre partide şi de cât de repede se va mişca viitorul Parlament, pe care preşedintele l-a convocat pe 15 decembrie, la ora 12.00.
Ieri seara, Băsescu a ieşit la Palatul Cotroceni să anunţe care e calendarul negocierilor, dar nu a lăsat să transpire prea multe informaţii. A reieşit însă că nu susţine un guvern minoritar, ci unul cu o puternică majoritate parlamentară, şi că doctrinele partidelor care se vor alia la guvernare sunt mai puţin importante, contând, pentru preşedinte, soluţiile la criza economică prefigurată a lovi România în anul viitor.
Noul guvern – majoritar şi competent
Importantă în noul Cabinet va fi, susţine Băsescu, nu simpla apartenţă la un partid, ci competenţa. „În momentul de faţă, p