Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Peripeţiile bravului soldat Svejk în Războiul Mondial, vol I“, se distribuie joi cu "Adevărul" la preţul de 10,99 de lei

Publicat in Adevarul, marți 8 iunie 2010 ·

Primul volum al romanului „Peripeţiile bravului soldat Švejk în Războiul Mondial“, de Jaroslav Hašek, va fi distribuit, joi, cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. Reuşitele cărţii prin care cunoscutul scriitor ceh a intrat în literatura universală sunt farmecul protagonistului şi pledoaria satirică împotriva războiului.

„Carevasăzică, ni l-au ucis pe Ferdinand, i se adresă menajera domnului Švejk,care - după ce părăsise cu ani în urmă serviciul militar, fiind declarat tâmpit iremediabil de către Comisia medicală militară - trăia acum din negoţul de câini,nişte pocitanii de cotarle, vagaboande, cărora le ticluia pedigree-uri false. În afară de această ocupaţie, suferea de reumatism şi tocmai îşi ungea genunchii cu opedeldoc." Iată rândurile cu care începe prima parte, „În spatele frontului", a celebrului roman neterminat al lui Jaroslav Hašek, care continuă să încânte cititori din toată lumea.

Grotescul lumii cazone

După ce a participat la prima conflagraţie mondială, Hašek a creat un personaj de neuitat, prin care războiul şi lumea cazonă se văd în toată absurditatea lor. Stupiditatea disciplinei militare, mai ales a celei de tip austriac, este materia primă pe care scriitorul o prelucrează, recurgând la un umor negru inconfundabil. Episoadele comice cu soldaţi în acţiune, precum şi anecdotele povestite fac deliciul cititorilor de aproape un secol. Romancierul şi-a folosit din plin experienţa de pe front pentru a satiriza universul soldaţilor.

Soldatul în desene animate

Filmul de animaţie „Bravul soldat Švejk", realizat de Robert Crombie pornind de la romanul lui Hašek, nu apelează la tehnologia de ultimă generaţie. Mizând pe tehnici clasice, regizorul a sporit farmecul poveştii în sine, al personajelor şi al întâmplărilor și a creat un film savuros.

Vezi lista chioşcurilor „Adevărul“ din Timişoara şi B

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 7 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°