Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botosani: Florentina Dănilă - Învăţătoarea care modelează suflete (PORTRET)

Publicat in Adevarul, miercuri 28 iulie 2010 ·

I-a învăţat alfabetul pe sute de copii, iar o parte îi sunt acum colegi de breaslă. Botoşăneanca este învăţătoare la Liceul Pedagogic de 30 de ani.

Ajută copiii să pornească cu dreptul în viaţă de când ea însăşi a ieşit de pe băncile şcolii. Brânduşa, după cum îi spun prietenii pentru că s-a născut în martie, iar de ziua ei brânduşele din grădină nu au întârziat niciodată să-i ureze „La mulţi ani“, mărturiseşte că cel mai mult iubeşte florile şi copiii. Fiecare elev este privit de Florentina Dănilă cu ochi de mamă. Prin dăruire şi perseverenţă, botoşăneanca a reuşit să pregătească de pe băncile şcolii copii care aveau să devină medici, avocaţi şi, nu în ultimul rând, profesori.

Alături de copiii cu nevoi speciale

„Am ales această meserie din dragoste pentru copii şi pentru educaţie. Am terminat ca şefă de promoţie în 1979 şi aş fi putut să fac orice . Însă am ales această meserie pentru că este nobilă, chiar dacă este pe bani puţini. Iubesc foarte mult copiii şi trebuie să existe acea legătură afectivă. Învăţătoarea trebuie să fie un fel de mamă, altfel nu obţii performanţe“, a spus femeia. Primii ani în sistemul educaţional i-a început predând copiilor cu handicap.

„Am lucrat primii cinci ani cu o clasă de copii cu nevoi speciale deoarece singura mea soră este cu probleme psihice, iar această perioadă a fost foarte importantă pentru formarea mea. Am ştiut întotdeauna să valorific foarte bine fiecare copil. Trebuie să îi încurajezi pe toţi dintre elevi deoarece fiecare trebuie să aibă şanse egale“, a spus Florentina Dănilă.

Învăţătoarea mărturiseşte că se consideră o norocoasă deoarece a avut clase de copii extrem de buni. Unii au plecat la studii în străinătate, dar n-au uitat-o pe cea care i-a călăuzit paşii încă de la primele litere învăţate. „Mă bucur enorm când văd că foştii mei elevi, care au ajuns oameni realizaţi,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 13 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 39 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°