În câteva luni a învăţat muzică mai mult decât au învăţat colegii lui de clasă în opt ani, ba pe unii deja i-a depăşit la concursuri naţionale. Robert Cârleţ, 16 ani, elev la Liceul de Muzică "George Enescu", are o voce neobişnuită, poate cânta la fel de subţire ca Mihai Trăistariu. Cântă la pian, compune şi, paralel cu şcoala, are vreo trei joburi

El nu aude pur şi simplu maşini, când iese seara pe balcon. Nici măcar zumzetul oraşului; ci urechea lui percepe un fa diez. La fel, când trece Salvarea, sirena ei nu o aude ca pe sirena obişnuită, ci ca pe o cvartă. Iar claxoanele maşinilor nu-l enervează, căci şi ele tot muzică sunt: cântă fa, si, fa, si.

"La hipermarket, când se anunţă «un angajat al raionului Lactate este rugat să... », semnalul de dinainte este un la, fa. Vedeţi, fiecare notă practic îşi spune singură numele. Nu mai auzi un aaa, ci auzi direct un la", zice Robert Ştefan Cârleţ din Bucureşti. Are 16 ani şi este elev la Liceul de muzică "George Enescu". Este un fenomen - nu fiindcă ar cânta la pian, ci pentru că are o voce neobişnuită. Cântă aproape la fel de subţire ca Mihai Trăistariu, putând urca până la patru octave. Un astfel de timbru de contratenor - soprană, cum are el, se întâlneşte foarte rar la băieţi.

Adolescentul "patru într-unul": elev, profesor, instructor şi meditator

Acum trei ani, când a intrat la liceul de muzică, Robert şi-a uimit profesorii căci a reuşit să înveţe în câteva luni cât au învăţat alţi colegi de-ai lui în opt ani. Înainte de asta, studia la o şcoală obişnuită şi într-o zi, din joacă, a descărcat de pe internet un joc cu muzică de pian. În clipa aceea s-a aprins scânteia. Apoi a ajuns la corul şcolii unde cânta atât de subţire, încât profesoara îl certa că strică armonia corului. Nicio fată nu reuşea să ducă notele atât de sus. S-a întâmplat că prin spate era un pian vechi ş