Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia. Doar Putin

Publicat in Romania Libera, duminică 4 martie 2012 ·

Conform rezultatelor preliminare oficiale, Vladimir Putin a obţinut 61,8% din voturi, confirmând astfel sondajele de opinie care arătau că premierul - şi viitorul preşedinte - va reuşi să evite un al doilea scrutin electoral.

Cu toate acestea, rezultatul nu va oglindi neapărat adevăratele preferinţe ale poporului rus, consideră jurnalista Julia Ioffe într-un articol apărut în publicaţia Foreign Policy: „mulţi vor vota pentru Putin nu numai pentru că îl consideră predestinat să câştige, dar şi pentru că nu există altcineva pe care să îl poată vota", a constatat Ioffe în ajunul alegerilor: contracandidaţii sunt fie consideraţi drept apropiaţi ai premierului (miliardarul Mihail Prohorov, de exemplu), fie nişte personaje care nu trezesc nici cea mai mică încredere (cum ar fi comunistul Ghenadi Sjuganov). Cât despre liderii mişcării protestatare, aceştia nu au reuşit să se unească în jurul unui singur candidat; acesta ar fi putut fi Grigori Iavlinski, şeful partidului liberal Yabloko - însă Comisia Electorală a respins candidatura sa, motivând că o parte din semnăturile necesare depunerii candidaturii ar fi fost false.

Din nou manipulare?

Lipsa unei concurenţe adevărate pentru candidatul său nu pare să îi fi împiedicat pe membrii partidului lui Putin, Rusia Unită, să fi recurs la diferite metode de manipulare: conform organizaţiei independente de monitorizare a alegerilor, Golos, aceasta a înregistrat duminică la fel de multe plângeri din partea alegătorilor ca şi la alegerile parlamentare din decembrie, după cum relatează cotidianul german Die Welt. Pe siteul organizaţiei, peste 2200 de persoane au semnalat diverse nereguli la secţiile de vot: unii alegători au fost împiedicaţi să participe, motivul respingerii lor fiind că ar fi votat deja, iar media independente din Rusia au anunţat că autorităţile ar fi pus în circulaţie sute de mii de permise de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 5 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum o ora
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum 17 minute
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 29 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 31 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Belarus şi-a suspendat participarea la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa

G4Media acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat un decret privind suspendarea de către Belarus, cel mai apropiat aliat al Rusiei, a participării sale la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), relatează AFP. Decretul, semn

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°