Am suferit ca nişte cîini, spune antrenorul obscurei Mirandes. da, dar cîini de rasă, spunem noi, nu corciţi şi vopsiţi.
Pentru ca o întîmplare să pară ieşită din comun sau revoluţionară, ea nu trebuie să fie unică şi nici măcar excepţională. În Spania, nu e nimic extraordinar în faptul că o echipă din Liga a III-a elimină din Cupă mai multe formaţii bogate din prima Ligă. Noi, cel puţin, n-ar trebui să ne minunăm prea tare la astfel de veşti europene, fiindcă la nivelul la care a ajuns fotbalul spaniol, în Liga a III-a se joacă la fel ca la noi în Liga întîi.
La noi, dacă e să ajungem la comparaţii şi uimiri, o performanţă ca aceea a obscurului club Mirandes, care scoate din competiţie mai mulţi granzi, obţine doar un titlu pe prima pagină şi un comentariu ironic în interior. Ea ţine de categoria miracolelor banale. Egalizarea valorilor, în fotbalul autohton, are loc în jos, nu în sus, ca în Spania. În sus, e posibil oriunde şi dintotdeauna, pentru că nu există şi un cel mai sus. În jos însă, există un cel mai jos. Dovadă locul pe care s-a prăbuşit naţionala noastră în ultimii ani, anii celor mai mari contracte ale antrenorilor ei.
Spania e pe primul loc în fotbalul mare, iar mai sus nu se poate. Ce se poate în Spania e ca toate echipele din toate ligile să vrea mai mult. Primul loc în fotbalul elitelor impune baremuri la calitate şi la aspiraţii la care încep să viseze şi să îndrăznească şi echipe de tîrguri, precum Mirandes. Visezi mai cu spor cînd ştii că se poate. Dacă pot Barcelona şi Realul, au dreptul toate tîrgurile să se obrăznicească. Chiar şi acelea de talia lui Mirandes cu un antrenor mecanic naval şi cu jucători care dimineaţa merg la serviciu, iar către seară pregătesc meciurile cu profesioniştii din prima ligă.
În Spania, toate echipele, fie mari, fie mici, ar vrea să joace ca Barcelona. La noi, toate echipele ar vrea să ajung
