Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării hotăra că Basarabia „de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România“.

Unirea Basarabiei cu România s-a făcut în condiţii grele, deosebite. Luna aprilie 1917 a fost considerată, în Rusia, luna mitingurilor. Basarabia a organizat şi ea, pe 6 şi 7 aprilie 1917, un congres general al cooperativelor săteşti care au cerut printr-o moţiune autonomia administrativă. Pe 18 aprilie (stil vechi) la Odessa, 10.000 de soldaţi moldoveni au cerut autonomia politică pentru Basarabia şi dreptul de a se organiza în cohorte. Şi congresul preoţimii basarabene va cere pe 19 şi 20 aprilie la Chişinău alegerea unui mitropolit român, convocarea unei adunări naţionale şi constituirea unui „Înalt Sfat“, cu atribuţii legislative şi executive.

Revoluţia şi dreptulla autodeterminare

În Rusia, situaţia devenea din ce în ce mai complicată. În plin război, o primă mişcare revoluţionară a dus la abdicarea Ţarului Nicolae II şi apoi a Marelui Duce Mihail. După proclamarea republicii, condusă de un directorat în frunte cu A.F. Kerenski, s-a recunoscut dreptul popoarelor la autodeterminare (25 sept./8 oct.) şi a permis emanciparea basarabenilor. Prin venirea la putere a bolşevicilor lui Vladimir Ilici Lenin s-a aprobat „Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia (2/15 nov. 1917)“, popoarele fiind declarate egale şi suverane, cu drept la autodeterminare liberă, până la separare şi formare de state independente inclusiv. Pe 21 noiembrie, Sfatul Ţării l-a ales ca preşedinte pe tânărul deputat basarabean Ion Inculeţ, iar după lungi discuţii, pe 2 decembrie, Basarabia a fost declarată „Republică democratică federativă moldovenească“. Viaţa acestei republici nu a fost deloc uşoară. Bande nesfârşite de soldaţi ruşi bol- şevizate terorizau Basarabia. Populaţia îngrozită cerea scut şi ajutor contra bandelor de hoţi şi asasin