Foto: Reuters A fost o seară absolut extraordinară la Cannes, Omagiul lui Jean-Paul Belmondo. "Bebel", cum îl alintă francezii. În ultimii zece ani, Belmondo n-a mai pus piciorul la Cannes. şi el, şi Delon au fost multă vreme "en froid" cu festivalul (dar orice mare artist are dreptul la delirul lui de persecuţie!). Delon s-a împăcat cu Cannesul anul trecut. Acum a venit şi Belmondo, la 78 de ani.
Sală arhiplină. Mai întâi, pe scenă au urcat, în aplauze, o mulţime de oameni din lumea filmului, foşti colegi de la Conservator, regizori şi actori cu care a lucrat, de la Claude Lelouche până la Claudia Cardinale. Fiecare invitat intra prin spatele sălii şi străbătea aleea din mijloc ca să urce pe scenă. Când a fost strigat şi numele sărbătoritului, l-am văzut cu stupoare pe Belmondo, apărând pe aleea laterală a sălii, sprijinit într-o parte de o cârjă, iar în cealaltă de o tânără surâzătoare, şi avansând cu greu, cu paşi ezitanţi şi milimetrici. Ravagiile unui accident vascular cerebral. Pe scenă, cu o dicţie uşor împotmolită, dar cu un surâs larg pe faţă, şi-a limitat discursul la un "Vă mulţumesc din toată inima". şi, cu efort, cu încetinitorul parcă, a reuşit să ridice o mână şi să schiţeze o umbră de salut. Niciodată nu am văzut, la festival, o asemenea dezlănţuire de iubire într-o sală. şi, nota bene, într-o sală cu public "din branşă" şi cu multă presă. Lumea aplauda în delir, unii strigau "Bebel", alţii râdeau, alţii lăcrimau, oameni serioşi au ţâşnit în picioare, agitând prin aer telefoanele mobile, pe post de camere de filmat improvizate, până şi fotografii de pe scara de la intrare şi-au pus jos aparatele şi l-au aplaudat! Pentru fiecare om din sală, Belmondo era, într-un fel, un apropiat, era cineva "din familie". Pe unii i-a însoţit peste o jumătate de secol de carieră, altora le-a jalonat copilăria, altora le evocă o întreag