Când crezi că ai trăit să vezi toate neroziile din lume, vine una care le întrece pe toate. Şi nu se întâmplă prin Barbados ori prin Trinidad Tobago, ci chiar aici, lângă noi, dintre noi, pentru noi.
Un grup de parlamentari PSD a iniţiat recent un proiect de lege de-a dreptul năstruşnic. Dacă respectivul proiect va deveni lege prin votul Parlamentului, absolvenţii de liceu ar dobândi dreptul de a studia la facultate, într-un „an pregătitor", chiar dacă nu au reuşit să promoveze Bacalaureatul! Carevasăzică, n-au fost în stare să ia 6 la Bac, dar sunt perfecţi pentru studii universitare.
Motorul acestui proiect a fost Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei atât în Guvernul Năstase, cât şi într-unul dintre numeroasele Guverne Boc. Distinsa doamnă îşi susţine iniţiativa prin argumente ilare, de genul: „nevoia de a le oferi o soluţie celor aproximativ 100.000 de absolvenţi care nu au promovat"; pe aceştia, evident, „nu-i poţi lăsa în stradă" şi „nici nu rezolvi nimic dacă vor îngroşa numărul şomerilor"; pentru că, zice ex-ministrul, „aceşti elevi sunt părăsiţi de toată lumea".
Ce-o fi însemnând, oare, că 100.000 de tineri „au fost părăsiţi de toată lumea"? O avea doamna Andronescu informaţii că respectivii adolescenţi provin din familii dezorganizate, în care i-au abandonat şi părinţii, şi bunicii, ba chiar şi mătuşicile? Nu cumva drăguţii de ei s-au abandonat singuri, refuzând să înveţe cât să iasă de un 6 la Bac?
Şi apoi, de ce un tânăr de 18-19 ani, care nu are diplomă de Bacalaureat, trebuie să stea şomer? Există sute de meserii în care pot munci şi fără această dovadă a bravurii şcolare. A, dacă visează doar la posturi călduţe, mai mult cu mapa decât cu sapa, atunci s-avem pardon! Nu poţi fi ultimul la carte şi primul la avantaje. Dar nu-i nimic: viaţa e lungă, iar repetentul de azi poate deveni premiantul de mâine. Desigur, cu ambiţ