Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Aurolacii timişoreni, amorţiţi, dar agresivi

Publicat in Adevarul, joi 27 august 2009 ·

Liniştea timişorenilor este deranjată de aurolacii care profită de vremea frumoasă de afară şi au împânzit străzile oraşului. Foarte mulţi timişoreni au reclamat la Poliţia Comunitară că au fost agresaţi de către oamenii străzii. „Sunt agresivi verbal, dar au fost şi cazuri de agresiune fizică. Lovesc, scuipă, am avut un caz, un boschetar a aruncat cu punga cu aurolac după oameni”, a spus Daniela Seracin, purtător de cuvânt al Poliţiei Comunitare Timiş.

Atacuri pentru bani

Unii dintre ei recurg la cerşit pentru a face rost de bani, iar alţii trec peste euforia dată de drog şi atacă oamenii pentru a-i jefui. Astfel de atacuri se petrec chiar în plină zi, în locuri publice.

„Am fost atacată pe stradă, lângă Universitatea de Vest, de către un boschetar. A trebuit să mă lupt cu el. Chiar a reuşit să îmi smulgă geanta de pe umăr, atunci m-am panicat mai tare şi am reuşit sa fug după el şi să o iau”, a spus Adriana Ciucanu, o timişoreancă.

Timişorenii sunt sfătuiţi de autorităţi să încerce să evite conflictele cu boschetarii. „În cazul în care  sunt persoane cu care nu se poate discuta, e normal ca oamenii să ia atitudine, dar e indicat să le atragă atenţia verbal. Cel mai bine ar fi să apeleze la Poliţia Comunitară”, a mai spus Daniela Seracin. Comunitarii au pus la dispoziţia timişorenilor un numărul de telefon scurt, 968, care funcţionează non-stop.

Zonele aurolacilor

Boschetarii din oraş sunt împărţiţi în grupuri, pe cartiere. În general, aceştia preferă zonele îndepărtate ale oraşului pentru că îşi pot face culcuşuri care nu vor fi des deranjate de nimeni. Timişorenii care locuiesc în Complexul Studenţesc, Freidorf, Soarelui şi Aradului sunt doar o parte din cei care se confruntă cu problema oamenilor străzii. „Se strâng în zonele de blocuri şi îşi fac culcuşuri sub balcoane, pe zi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 46 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 30 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 48 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 54 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 32 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°