Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Centrele expoziţionale rămân sub schele

Publicat in Adevarul, duminică 6 septembrie 2009 ·

Spaţiile de prezentare din municipiile Bacău şi Iaşi, executate din fonduri europene, nu vor fi terminate în acest an.

Moldovenii nu vor beneficia nici în acest an de spaţii special amenajate pentru organizarea unor expoziţii şi târguri deoarece centrele destinate acestora nu vor fi finalizate. Proiectele pentru cele mai importante centre expoziţionale şi de afaceri din Regiunea Nord-Est au demarat în urmă cu doi ani, iar finanţarea acestora este asigurată din fonduri europene prin programul Phare.

Deşi în municipiul Iaşi, spaţiul trebuia deschis în luna august, constructorii au cerut prelungirea timpului de execuţie cu aproape un an. „Întârzierile sunt cauzate de schimbările normative, care au determinat dublarea materialelor şi, implicit, a timpului de execuţie“, a precizat Marius Tănase, managerul proiectului.

Costuri suplimentare

Spaţiul amenajat în CUG, la ieşirea din municipiu, nu va fi dat în folosinţă decât în 2010 chiar dacă proiectul finanţat cu fonduri UE ar fi trebuit finalizat în acest an. Lucrările presupun execuţia de către Compania Nova Construct şi Conest a trei corpuri în care vor funcţiona un centru de marketing şi expoziţional şi un incubator de afaceri.

Contractul a fost câştigat iniţial cu o ofertă de 8,3 milioane de euro fără TVA, din care 6,6 milioane de euro sunt reprezentaţi de fonduri nerambursabile. După prelungirea perioadei de execuţie, costurile lucrării vor fi majorate cu câteva procente. Un alt centru de afaceri şi expoziţional este în construcţie în Regiunea Nord-Est cu fonduri Phare 2006 în municipiul Bacău.

Contract semnat târziu

Proiectul a fost depus în 2007, dar contractul a fost semnat abia la mijlocul anului trecut. Licitaţia a fost câştigată de consorţiul de firme condus de societatea Rombet. „Valoarea proiectului este de 13,2 milioane de euro, din care contribuţia locală este de 6,5 m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 55 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°