Mariana Begu a devenit asistent maternal în 2012 după ce şi-a crescut singură cei doi copii. Vâlceanca a ajuns să-i iubească pe copiii pe care i-a primit în plasament mai mult decât femeile care i-au născut. Pentru că a vrut doar binele unui băieţel de care îngrijea, Mariana Begu a ajuns chiar să o plătească pe mama naturală a micuţului.
Primul copil pe care l-a primit după ce şi-a luat atestatul de asistent maternal avea doi ani, avea un uşor retard şi alte probleme de sănătate. . L-a îndrăgit atât de mult încât l-a dus la tratament pe banii ei şi a dormit pe jos doar ca să-i fie lui bine.
“Când mi l-au arătat prima dată la Centru, băieţelul arata ca o stafidă, avea tulburări de comportament şi abia se ţinea pe picioare. După fiecare vizită la căminul în care se afla, copilul ajunsese să se dea cu capul de garduri când plecam şi mă ruga să-l iau mai repede de acolo. Când l-am dus acasă, nu a vrut să stea în pătuţ, aşa că l-am lăsat să doarmă în patul meu. Eu dormeam pe jos, el, în ditamai patul. L-am dus apoi la tratament, la Călimăneşti pentru că, indiferent ce mânca, făcea alergie. Pentru că eu nu mi-am permis să le cumpăr foarte multe lucruri şi jucării celor doi copii ai mei, i-am cumpărat băieţelului tot ce imi cerea. La el, Iepuraşul şi Moş Crăciun veneau de cinci ori pe zi”, povesteşte Mariana.
Timp de opt ani, micuţul s-a bucurat de toată atenţia, grija şi afecţiunea unei mame. În urma tratamentului primit, şi-a revenit spectaculos şi a ajuns să câştige premii la mai multe concursuri şcolare.
A ajuns să-i dea bani mamei naturale a unuia dintre copii
În 2010, Mariana s-a îmbolnăvit şi a ajuns să stea mai mult prin spitale decât acasă. Pentru că nu mai putea avea grijă de minor, s-a gândit, împreună cu fostul ei logodnic, să-l integreze pe copil în familia naturală. Femeia care l-a născut