Mini-cascade, drumuri romane sau cuptoare de var părăsite, sunt doar câteva din minunățiile dezvăluite de Valea Runcului. Din păcate, locul este uitat de lume și rar vezi picior de om care să-i calce drumurile pietruite. Situată în nordul județului, la intersecția Podișului Mehedinți cu Dealurile Motrului, localitatea Runcu ascunde o adevărată bogăție naturală. Valea Runcului, așa cum e numită de oamenii locului, este de fapt un canion de calcar. Drumul de-a lungul canionului e pietruit de natură, cu piatră albă de calcar, lăsând impresia că păstrează încă urmele sandalelor romane care l-au călcat demult. Pe laturile sale, vegetație luxuriantă, poieni de un verde perfect, iar cu cât urci mai mult, se ivesc și masivele stâncoase din umbra cărora, din când în când, câte un uliu survolează imperial zona. La poalele muntelui, cascade în miniatură spală pietrele albe și conferă senzația de paradis.

Cuptoare de var

Drumul de la baza satului Runcu, până unde se termină canionul de calcar, are o lungime de aproximativ 2 kilometri și șerpuiește lin valea. Cu toate astea, există câteva poteci înguste, care fac o mică parte din drum, ceva mai anevoios. Răsplata e însă mare. La mijlocul distanței, o poiană imensă dezvăluie un grup de 3-4 cuptoare de var dezafectate. Pe aceste meleaguri, oamenii au practicat vărăritul cu mult timp în urmă, dar îndeletnicirea s-a pierdut, astfel că, din cuptoare nu au mai rămas decât pietrele, forma și pâmântul roșiatic, dovezi ale trecutului zonei.

„Erau alte timpuri atunci. Oamenii care făceau var, erau respectați și munceau de dimineața până seara. Muntele era plin de vărari care coborau bolovanii cu frânghii și cu animale. Eu eram mic pe atunci, dar îmi plăcea să aud zarva aia făcută de oameni. Îmi plăceau focurile care ardeau în cuptoare și nopțile când fugeam de acasă ca să stau cu vărarii să păz