Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IMM-urile se pot înscrie, începând de astăzi, pentru finanţare

Publicat in Salajeanul, luni 15 aprilie 2013 ·

Întreprinderile mici şi mijlocii se pot înscrie pentru finanţare în cadrul Programului „Mihail Kogălniceanu” începând de astăzi, bugetul alocat pentru anul 2013 ridicându-se la 16,115 milioane lei, potrivit anunţului publicat pe site-ul Ministerului Economiei.

Programul constă în acordarea unei linii de credit în valoare maximă de 400.000 lei pentru o companie pe an, conform Ghidului aplicantului în cadrul Programului ,,Mihail Kogălniceanu”, postat pe site-ul AIPPIMM. Dobânda total subvenţionată - subvenţia acordată IMM de la bugetul de stat de către Ministerul Economiei, în proporţie de 100 la sută pentru creditele în lei - se acordă pentru maxim 9 la sută pe an din soldul sumei utilizate din linia de credit acordată. Garanţia în numele şi în contul statului se acordă numai în situaţia în care beneficiarul programului nu dispune de garanţii suficiente pentru accesarea liniei de credit. Conform Agerpres, perioada de rambursare a creditelor este stabilită de instituţia de credit care a acordat creditul conform normelor interne ale acesteia. Sumele trase din linia de credit pot fi utilizate numai pentru cheltuieli privind aprovizionarea, producţia, desfacerea, cheltuieli privind executarea de lucrări şi/sau prestarea de servicii, constituirea, prelucrarea, valorificarea stocurilor, alte tipuri de cheltuieli necesare desfăşurării activităţii curente, potrivit Agerpres. De asemenea, se acordă finanţare pentru cheltuieli cu salariile şi alte cheltuieli asimilate, plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat şi pentru alte costuri de operare. Monitorizarea şi controlul beneficiarilor programului se va realiza de către oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie (OTIMMC), aflate în subordinea Ministerului Economiei, în conformitate cu procedura de raportare, monitorizare şi control

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum o ora
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 3 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Peisaj de iarnă, la jumătatea lunii mai. Reacția turiștilor ieșiți la drumeții în Munţii Bucegi

Ziare.com acum 2 ore
Un nou strat de zăpadă s-a aşternut pe platoul Bucegi, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius. În imaginile publicate pe reţelele de socializare de Meteoplus se vede cum totul este acoperit de un stat de omăt de câţiva centimetri. A nins

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°